Ponta, despre autostrada Piteşti-Sibiu: Ştiu de îngrijorările angajaţilor Dacia, de anumite semnale din partea companiei

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că autostrada Piteşti-Sibiu este "pe locul întâi" în Master-Planul de Transport, şi că este conştient de îngrijorările angajaţilor Dacia şi de "anumite semnale" din partea conducerii companiei.
Economica.net - J, 04 iun. 2015, 14:04
Ponta, despre autostrada Piteşti-Sibiu: Ştiu de îngrijorările angajaţilor Dacia, de anumite semnale din partea companiei

„Autostrada Piteşti-Sibiu este pe locul întâi în Master-Planul de Transport. Ştiu că au fost unele îngrijorări ale angajaţilor, că reprezentanţi ai conducerii Dacia Renault au transmis anumite semnale. Eu (…) susţin în continuare autostrada Piteşti-Sibiu”, a declarat primul ministru în mesajul transmis de premierul Victor Ponta joi, cu ocazia aniversării a 10 ani de la deschiderea Centrului Internaţional Logistic (AILN) al producătorului auto de la Mioveni, transmite Agerpres.

Mesajul a fost prezentat de deputatul PSD Mircea Drăghici, consilier onorific al prim-ministrului pe probleme legate de industria auto şi transporturi.

„Uzina reprezintă un proiect strategic fundamental pentru România, un proiect industrial care asigură o parte însemnată a exporturilor româneşti. De asemenea (…), uzina reprezintă un proiect esenţial pentru locurile de muncă stabile de aici, de la Mioveni, precum şi pentru multe alte zeci de mii de locuri de muncă din ţară. (…) Al doilea mesaj important pe care vreau să-l transmit este de apreciere pentru companiile care au încredere în România, care investesc şi dezvoltă proiecte importante aici. Îmi doresc şi ştiu că ţara noastră poate fi în continuare un loc atractiv pentru dezvoltarea de investiţii străine şi de producţie industrială”, se arată în mesajul premierului.

De asemenea, Victor Ponta s-a arătat mulţumit de buna colaborare cu reprezentanţii producătorului de autoturisme.

„Mă declar mulţumit pentru colaborarea solidă în ceea ce priveşte dezvoltarea proiectului de reînnoire a parcului auto din România, prin aplicarea conformă cu normele europene a Timbrului de Mediu, continuând cu Programul Prima Maşină, precum şi contribuţia la aplicarea Programului REMAT 2015. (…) De asemenea, vreau să anunţ că vom lucra împreună cu reprezentanţii industriei auto pe tema importului vehiculelor de ocazie, în contextul respectării legislaţiei europene dedicate”, se mai arată în mesajul premierului.

Preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), Constantin Stroe, fost director general al uzinei de la Mioveni, a afirmat, joi, că segmentul de autostradă dintre Piteşti şi Sibiu reprezintă un obiectiv de interes naţional absolut necesar pentru transportul de mărfuri, nu doar o facilitate pentru Dacia.

„Nu cer autostradă pentru mine, nu mă interesează pentru mine, mă interesează pentru tineri, pentru ţară. Şi nu cer autostradă pentru Renault, pentru Dacia, este în interes naţional. Transportul comercial, de luni până vineri, se face pe Valea Oltului. Cu ce viteză? Cu viteză comercială de 32-35 de kilometri pe oră? Aia nu e performanţă”, a declarat Stroe, prezent la festivităţi.

„Domnule consilier Drăghici, de mine nu scăpaţi până nu merg pe autostradă de la Piteşti la Sibiu. Şi vă blestem să mergeţi, am fost săptămâna trecută, să prindeţi un convoi de camioane cum am prins eu şi să pierdeţi o oră şi jumătate în plus. (…) Vă urez ca nu numai peste zece ani, peste o sută să lăsaţi în urmă ceva”, a mai spus Constantin Stroe, adesându-i-se lui Drăghici.

Te-ar mai putea interesa și
Dr. Max are cel mai mare număr de farmacii din Europa
Dr. Max are cel mai mare număr de farmacii din Europa
Dr. Max Group este în prezent cel mai mare lanț de farmacii din Europa din punct de vedere al numărului de unități. Grupul Dr. Max a intrat în a doua jumătate a anului 2026 cu peste 3.300 de......
Ce spune Bolojan despre adoptarea legilor PNRR
Ce spune Bolojan despre adoptarea legilor PNRR
Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis miercuri că adoptarea legilor PNRR este "vitală" pentru România, subliniind ...
România, cea mai bună performanță din lume a pieţei bursiere în ultimul deceniu
România, cea mai bună performanță din lume a pieţei bursiere în ultimul deceniu
În ultimii zece ani, România a înregistrat cea mai bună performanță bursieră dintre toate piețele importante de acțiuni ...
Leasing operațional vs achiziție directă: ce aleg firmele românești pentru flota de utilaje
Leasing operațional vs achiziție directă: ce aleg firmele românești pentru flota de utilaje
Industria construcțiilor și a lucrărilor de infrastructură traversează, în ultimii ani, o perioadă de creștere susținută ...