Ponta: Diaconescu a fost „în combinaţie” cu Videanu, Boureanu şi Roibu. Au vrut să lovească Guvernul

Dan Diaconescu a fost "în combinaţie" cu unii membrii PDL în cazul privatizării Oltchim, precum Adriean Videanu, Cristian Boureanu şi Constantin Roibu, fostul director al combinatlui, aceştia sperând că vor da o lovitură Guvernului USL, susţine premierul Victor Ponta.
Economica.net - mar, 02 oct. 2012, 04:12
Ponta: Diaconescu a fost

„Diaconescu a jucat o carte politică alături de cei de la PDL, s-au gândit că vor da o lovitură Guvernului USL”, a spus Ponta la Atena 3.

Contractul de privatizare a Oltchim nu va fi încheiat, întrucât Dan Diaconescu, adjudecatarul pachetului majoritar de acţiuni deţinut de stat la combinatul chimic, nu a adus dovezi că deţine suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat să o plătească pentru titluri, a anunţat anterior ministrul Economiei.

„Adjudecatarul acţiunilor nu a putut aduce dovezi că are banii pe care s-a angajat să îi plătească. În aceste condiţii, nu mai avea sens să continuăm. Termenul pentru semnarea contractul a expirat astăzi (luni – n.r.)”, a declarat ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu.

Dan Diaconescu a câştigat săptămâna trecută licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei (45 milioane de euro), cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

Chiţoiu a adăugat că acordul de privatizare nu a fost încheiat pentru că nu a fost selectat niciun câştigător pentru pachetul de acţiuni, dar nici pentru creanţele deţinute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi Electrica la Oltchim, în valoare cumulată de 400 milioane de euro.

Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), prin care s-a derulat privatizarea Oltchim, i-a cerut lui Diaconescu să prezinte o dovadă că dispune de cele 45 milioane euro pe care s-a angajat să le plătească pentru acţiuni.

Diaconescu a afirmat atât la momentul câştigării licitaţiei, cât şi ulterior că are suma necesară pentru plata acţiunilor. El a mers luni la Ministerul Economiei cu o maşină, susţinând că vrea să dea bani pentru plata salariilor angajaţilor Oltchim, însă jandarmii care asigură paza instituţiei nu au permis accesul autovehiculului în parcare.

Premierul Victor Ponta a declarat săptămâna trecută că Dan Diaconescu are termen până luni, 1 octombrie, să plătească preţul pe acţiuni, caz în care aceşti bani ar putea fi acordaţi Oltchim pentru funcţionarea combinatului., ca împrumut de salvgardare pentru maximum şase luni, până la transferul acţiunilor.

Premierul a precizat atunci că Guvernul este pregătit să numească un nou management la Oltchim şi să dispună administrarea specială a combinatului dacă Dan Diaconescu nu achită până luni preţul pe acţiuni, iar în maximum şase luni va relua procesul de privatizare cu un investitor strategic.

Victor Ponta a declarat săptămâna trecută că informaţia conform căreia Dan Diaconescu ar dispune de 46 milioane euro într-o bancă din Olanda, prezentată joi dintr-un document, este falsă, iar acesta nu a depus până în prezent vreo dovadă că are banii pentru Oltchim.

Te-ar mai putea interesa și
Cine este cel mai bine plătit șef din imobiliarele românești
Cine este cel mai bine plătit șef din imobiliarele românești
Cel mai bine plătit executiv din imobiliare românești este Rüdiger Dany, CEO-ul NEPI Rokcastle, cel mai mare investitor de pe acest segment în România. Dany conduce un gigant cu active de peste......
MAE anunţă că nu există cetăţeni români răniţi în regiunea Orientului Mijlociu la acest moment
MAE anunţă că nu există cetăţeni români răniţi în regiunea Orientului Mijlociu la acest moment
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă, sâmbătă seară, în contextul evoluţiilor de securitate din Orientul Mijlociu, ...
Giganţi din petrol şi gaze, precum şi case de trading, suspendă transporturile prin Strâmtoarea Ormuz după atacurile SUA asupra Iranului
Giganţi din petrol şi gaze, precum şi case de trading, suspendă transporturile prin Strâmtoarea Ormuz după atacurile ...
Mai mulţi armatori, companii petroliere majore şi case de trading au suspendat transporturile de ţiţei, produse rafinate ...
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Analiştii financiari avertizează că pieţele vor deschide săptămâna sub presiunea riscurilor geopolitice crescute, ...