Ponta: Efectul amânării majorării accizelor, reglat doar din iulie prin rectificare, posibil negativă

Economica.net
23 12. 2013
ponta_1539_99543400_77169700_76979900

Şeful Guvernului a amintit că, potrivit Legii responsabilităţii fiscale şi practicii europene, prima rectificare bugetară de pe parcursul unui an nu poate fi efectuată decât din al doilea semestru.

„O să facem calculele după primele trei luni şi o să vedem dacă este vorba de venituri suplimentare, preşedintele României aprecia că o să avem venituri suplimentare din alte taxe. Dacă se va constata că nu există venituri suplimentare, prima rectificare este în luna iulie şi doar atunci pot fi realocaţi banii”, a spus Ponta.

El a arătat că preşedintele Traian Băsescu a transmis că nu va fi creat un gol de venituri în buget prin amânarea majorării accizelor deşi lui, ca prim-ministru, cifrele îi indică exact contrariul.

„Să sperăm că are dânsul dreptate. Eu, pe cifre, mi-a rezultat că se creează, dar preşedintele, care le ştie pe toate mai bine, să sperăm că de data asta a avut dreptate A fost însă o miză strict politică, nu are nicio legătură cu cifrele pentru preşedinte. Dar nu există decât două variante după 1 iulie: ori constatăm încasări suplimentare sau cheltuieli mai mici ori facem o rectificare negativă”, a afirmat Ponta.

Premierul a adăugat că nu se poate vorbi „în general” de majorarea altor taxe şi nici nu ia în calcul altceva decât bugetul aprobat de Parlament.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat în câteva rânduri că nu va promulga Legea bugetului de stat dacă acciza la carburant va fi majorată, premierul Victor Ponta precizând însă că negociază cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană amânarea cu trei luni a datei de majorare a accizei la motorină, folosită de către transportatorii de marfă, şi aplicarea acesteia doar la benzină.

Săptămâna trecută, după o discuţie cu preşedintele Băsescu, premierul a anunţat că va amâna cu trei luni majorarea accizei şi la benzină, nu doar la motorină, iar şeful statului a precizat că în aceste condiţii poate promulga bugetul.

„Am făcut acest lucru pentru că Guvernul a fost de acord să amâne cu trei luni intrarea în vigoare a accizei pe carburant, motorină şi benzină. Faţă de 2,4 miliarde, cât era prevăzut în bugetul de stat venituri din această taxă, suspendarea aplicării pe trei luni însemană 600 de milioane de lei mai puţin în bugetul de stat, foarte mică în raport cu excesele din buget, şi care pot fi ajustate în foarte multe zone din buget unde sunt bani în exces, fie că vorbim de banii de la Ministerul domnului Dragnea, de la serviciul datoriei externe, de la minimalizarea unor încasări, cum e taxa pe stâlp”, a spus Băsescu, miercuri, la Cotroceni.

Luni, Fondul Monetar Internaţional a transmis o declaraţie în care consideră că sunt necesare măsuri care să compenseze veniturile pierdute de stat prin amânarea creşterii accizei la carburanţi, iar o misiune a Fondului se va afla la Bucureşti în luna ianuarie pentru discuţii cu autorităţile, vizând combinarea primelor două evaluări ale acordului stand-by.

Întrebat, luni dimineaţa, de jurnalişti cum va acoperi golul de venituri rezultat din amânarea majorării accizei la carburanţi, conform recomandării Fondului Monetar Internaţional, premierul a răspuns: „De la Administraţia Prezidenţială, că domnul preşedinte a spus că sunt bani”.