Ponta: Este inadmisibil ca Poşta să se răzbune pe pensionari, poate plătim pensiile prin card

Problemele angajaţilor de la Poşta Română sunt de înţeles, dar este inadmisibil ca aceştia să se răzbune pe pensionari, mai ales că societatea mai trăieşte în special doar pentru că Guvernul plăteşte pensiile prin intermediul poştei, afirmă premierul Victor Ponta, avertizând că pensiile pot fi plătite şi prin card.
Economica.net - mar, 14 mai 2013, 16:41
Ponta: Este inadmisibil ca Poşta să se răzbune pe pensionari, poate plătim pensiile prin card

„Am văzut problema de la Poşta Română, noi am preluat Poşta nu doar în faliment, ci şi cu uriaşe datorii şi fraude comise de vechea conducere. Încercăm să salvăm Poşta Română şi să avem o privatizare de succes. Înţeleg temerea celor de la Poşta Română, pe de altă parte să nu duci pensiile oamenilor este absolut inadmisibil şi inacceptabil. Nu au nicio vină pensionarii, iar dacă cei de la Poşta Română au un necaz pe care-l înţeleg şi pe care trebuie să-l rezolvăm împreună, asta nu înseamnă că te răzbuni pe pensionari. În primul rând, e nedrept faţă de pensionari, iar în al doilea rând Poşta Română mai trăieşte în special prin faptul că noi, Guvernul, continuăm să plătim pensiile prin poştă, altfel le punem pe carduri, ori nu cred că pot să facă asemenea gesturi la adresa pensionarilor”, a spus Ponta.

El a adăugat că nu doreşte să se gândească la o altă soluţie de transmitere a pensiilor, deoarece aceasta ar însemna că jumătate dintre angajaţii Poştei ar fi disponibilizaţi.

„Nu cred că asta îşi doresc”, a completat Ponta.

Peste 1.500 de poştaşi din 21 de oficii din Bucureşti au întrerupt lucrul, luni şi marţi, nemulţumiţi că managementul Poştei Române vrea să impună un număr de zile neplătite şi să reducă programul de lucru pentru toţi salariaţii.

Liderul sindical Matei Brătianu a declarat că Poşta Română ar putea să disponibilizeze în acest an un număr de 4.000 de salariaţi, din totalul de 32.000, ca urmare a scăderii volumului de prestaţii poştale, numărul fiind estimativ şi calculat în baza normativului de activitate din 2011.

El a adăugat că, din infomaţiile prezentate de conducerea Poştei Române, societatea nu poate achita salarii compensatorii, întrucât pe baza veniturilor estimate pentru acest an compania poate plăti salariile celor 32.000 de angajaţi până la 30 septembrie.

Aproximativ 3,7 milioane de pensionari primesc pensia prin Poştă, care este cel mai mare operator de profil şi dispune de o reţea teritorială de aproximativ 7.100 de oficii.

Acţionarii operatorului sunt Ministerul Comunicaţiilor, cu o participaţie de 75%, şi Fondul Proprietatea, care deţine 25% din capital.

În 2011, cifra de afaceri a CNPR a scăzut cu 8,7%, la 1,26 miliarde de lei, în timp ce pierderile au urcat cu 50%, la 182,9 milioane de lei, compania având 32.124 angajaţi, conform datelor transmise Ministerului Finanţelor Publice.

Autorităţile vor să privatizeze în acest an operatorul naţional poştal, pentru care aşteaptă oferte până la 28 mai.

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul asiatic de magazine MR. DIY, cu produse ieftine pentru casă, intră în patru oraşe din România. Oferă salarii de la 2.700 de lei la 6.000 de lei net
Lanțul asiatic de magazine MR. DIY, cu produse ieftine pentru casă, intră în patru oraşe din România. Oferă salarii ...
Retailerul de articole pentru casă MR. DIY, originar din Malaezia, pregăteşte intrarea în Timişoara, Brăila, Oradea, Bacău, unde face angajări....
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord a efectuat un test cu un "nou tip" de torpilă de precizie care utilizează Inteligenţa Artificială în ...
Programul fiscal al Guvernului Luca Niculescu are direcția corectă, dar cifrele pe 2027 nu se leagă – analiză CC Tax Advisory
Programul fiscal al Guvernului Luca Niculescu are direcția corectă, dar cifrele pe 2027 nu se leagă – analiză CC ...
Programul de guvernare depus în Parlament promite ceva ce mediul de afaceri nu a mai auzit de mult: predictibilitate. Ni ...
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Donald Trump a scutit Rusia de noi sancţiuni prevăzute într-o lege recentă adoptată de Congres printr-un decret publicat ...