Ponta: Exportul de lemn neprelucrat va fi interzis, fie prin OUG, fie prin proiect de lege dezbătot în procedură de urgenţă

Economica.net
18 05. 2015
padure_despaduriere_taiere_copaci_55171100

Potrivit lui Ponta, dacă se va alege varianta adoptării unui proiect de lege, atunci acesta ar urma să fie dezbătut în Parlament în procedură de urgenţă.

„I-am informat pe cei doi preşedinţi ai Camerelor, domnul Tăriceanu şi domnul Zgonea, despre faptul că miercuri vrem să adoptăm, să vedem dacă putem ca ordonanţă de urgenţă, dacă nu, în cel mai rău caz ca proiect de lege în procedură de urgenţă, legislaţia privind interdicţia temporară referitoare la exportul de lemn neprelucrat. Dacă opinia şi cea mai sigură va fi aceea de a avea proiect de lege, şi nu OUG, atunci trebuie să luăm măsuri ca într-o săptămână să treacă de Senat şi într-o săptămână de Cameră, ocazie cu care chiar dacă se va opune PNL, noi să ne mobilizăm şi să avem o legislaţie care să interzică exportul de lemn neprelucrat”, a declarat Ponta la Senat, după şedinţa coaliţiei de guvernare, transmite Agerpres.

Ponta a spus că în timpul şedinţei coaliţiei s-a reiterat dorinţa de a susţine în continuare proiectele „concrete”, în special cele economice.

„Am discutat în cadrul coaliţiei despre faptul că trebuie să ne ducem mai departe toate proiectele economice. Am văzut că cei de la PNL-PDL au primit instrucţiuni să facă moţiuni pentru mass-media, nu pentru oameni. Nu par să fie foarte serioşi şi atunci noi trebuie să mergem cu proiectele concrete, economice în special, mai departe. Miercuri avem la votul de la Cameră două legi extrem de importante – Codul silvic, unde o să votăm bineînţeles «pentru», şi Legea privind insolvenţa persoanei fizice, la care de asemenea votăm «pentru». Este o formă finalizată de comisie, discutată şi care va reprezenta o modernizare importantă a legislaţiei privind insolvenţa persoanei fizice”, a mai afirmat premierul.