Ponta: Guvernul caută investitor pentru un proiect de miliarde de euro la Tarniţa; există discuţii

Premierul Victor Ponta a declarat vineri că Executivul caută un investitor pentru construcţia hidrocentralei de la Tarniţa - Lăpuşteşti, un proiect de peste un miliard de euro de care ar fi interesată o companie chineză.
Economica.net - vin, 10 mai 2013, 14:20
Ponta: Guvernul caută investitor pentru un proiect de miliarde de euro la Tarniţa; există discuţii

„Este vorba de o investiţie de miliarde de euro, pentru care căutăm un investitor. Există discuţii avansate în acest sens. De curând, în România, au fost reprezentanţii unei mari companii chineze. Pe cât de important este acest proiect, pe atât de dificil este ca realizarea sa să fie susţinută doar de Guvern. Este nevoie de un investitor. Odată cu acesta vin şi locurile de muncă. Nu voi da termene, pentru că nu vreau să fiu nerealist. Dar, ca şi celelalte proiecte despre care aţi vorbit, şi acesta este o prioritate. Energia rămâne o şansă pentru România şi sunt convins că vom şti să o valorificăm”, a afirmat Victor Ponta pentru DC News.

De altfel, reprezentanţi ai China Gezhouba Group Corporation (CGGC) au efectuat recent o vizită în judeţul Cluj şi au purtat discuţii cu autorităţile locale în privinţa proiectului construcţiei hidrocentralei de la Tarniţa – Lăpuşteşti, autostrăzii Transilvania şi al construcţiei Spitalului Regional de Urgenţă.

Investiţia la hidrocentrala de la Tarniţa – Lăpuşteşti este evaluată la aproximativ 1,3 miliarde de euro. Hidrocentrala a fost proiectată pentru o capacitate instalată de 1.000 MW. Lacul de acumulare va avea un volum de 10 milioane de metri cubi şi o suprafaţă de 40 de hectare. Centrala ar urma să fie echipată cu patru grupuri turbină-pompă.

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a declarat, în luna ianuarie, la Cluj-Napoca, că „hidrocentrala de la Tarniţa – Lăpuşteşti este necesară pentru echilibrarea sistemului energetic”.

„Investiţia de la Tarniţa – Lăpuşteşti este una foarte importantă. Este nevoie de această investiţie şi căutăm investitori, pentru că suma necesară, de 1,2 – 1,4 miliarde de euro, nu este o sumă mică, iar statul român nu îşi poate permite o astfel de investiţie. Trebuie să găsim o soluţie de parteneriat public-privat sau o firmă care poate să investească această sumă. Cu certitudine căutăm o astfel de firmă pentru că această hidrocentrală este necesară pentru echilibrarea sistemului energetic”, a afirmat, în luna ianuarie, la Cluj-Napoca, oficialul guvernamental.

China Gezhouba Group Corporation este una dintre principalele companii chineze de investiţii în infrastructura de transport, energie şi turism. CGGC a fost principalul contractor al hidrocentralei „Trei defilee”, cea mai mare din lume, de pe fluviul Yangtze, şi a realizat sau a participat, în Republica Populară Chineză, la construcţia a peste 100 de hidrocentrale, precum şi la peste 300 de lucrări din domeniul infrastructurii – autostrăzi, poduri, diguri, căi ferate, locuinţe.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...