Cine e în spatele scandalului crizei alimentare: Importatorii şi concurenţii românilor, spune Ponta

Importatorii de alimente în România şi competitorii producătorilor români pe piaţa europeană s-ar afla la originea crizei din industria alimentară, potrivit unei declaraţii a premierului Victor Ponta, dată la Antena 3 şi citată de Agerpres.
Economica.net - S, 23 mart. 2013, 14:40
Cine e în spatele scandalului crizei alimentare: Importatorii şi concurenţii românilor, spune Ponta

„Au fost nişte probleme reale, dar care nu erau de natură să creeze o criză. A fost o problemă de control. Acesta ar trebui să fie mai eficient în viitor, nu doar formal.

Dar a fost şi o problemă de competiţie pentru ca nimeni nu vrea ca producătorii să fie prezenţi, în primul rând pe piaţa internă. Sunt mari interese ale celor care importă alimente şi în al treilea rând a celor care au văzut o oportunitate să facă teste ca să rezolvăm problema“, a mai declarat Ponta , citat de Agerpres.

Premierul a mai declarat că este prematur să se discute despre pierderile înregistrate în piaţa din cauza acestor scandaluri.

„Ideea este următoarea: pe de o parte autorităţile statului să fie mai responsabile şi nu să ne repezim la televizor şi să spunem că se pare că, şi după cinci zile să venim şi să spunem că nu s-a confirmat. Păi ai făcut rău deja.

Doi: controalele trebuie să fie transparente, să nu pară că ascundem ceea ce am găsit. Trei, dacă nu este un parteneriat şi cu media, respectiv găsim ceva şi anunţăm“, a mai spus  premierul.

Victor Ponta a adăugat că, deşi cunoaşte firma din spatele acestei crize din industria alimentară, Ministerul Agriculturii şi ANSVSA (autoritatea sanitar – veterinară) sunt cele care vor face publice toate interesele economice din aceste scandaluri, potrivit Agerpres.

Situaţia ar fi sub control acum, potrivit declaraţiilor premierului citate de Agerpres.

„Vreau să vă spun că cea mai mare panică în România nu a stârnit-o anunţul ANSVSA, ci nişte producători care vărsau laptele pe câmp. Asta este singura chestie care rămâne. Omul zice că dacă şi ăsta varsă laptele înseamnă că nu trebuie să-l beau“, a mai spus premierul.

Te-ar mai putea interesa și
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, Nazare: Cheltuielile continuă să crească. Fost premier liberal: Mai este sustenabilă situația?
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, ...
La un an de la instalarea guvernului condus de premierul Ilie Bolojan, inițial în parteneriat cu PSD, mai apoi doar cu USR, putem avea o imagine de ansamblu asupra singurei mari realizări......
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit 6,1 miliarde de lei
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit ...
Grupul Electrica a înregistrat un profit net de 457,5 milioane de lei în primul semestru din acest an, în creştere cu ...
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea RET
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea ...
CNTEE Transelectrica S.A. a semnat cu Ministerul Energiei două contracte de finanţare de peste 350 de milioane de lei din ...
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Guvernul suedez a semnat luni un contract în valoare de 4,3 miliarde de euro pentru achiziţionarea a patru fregate franceze ...