Ponta l-a invitat pe Isărescu la inaugurarea podului de la Calafat-Vidin

Economica.net
12 06. 2013
calafat_vidin_7_62426300

Invitaţia a fost adresată în condiţiile în care acordul României cu Bulgaria pentru construirea podului Calafat-Vidin a fost semnat în martie 2000, când Guvernul era condus de Mugur Isărescu.

La ceremonia de inaugurare va fi prezent, alături de premierul bulgar, şi comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, proiectul fiind finanţat din fonduri ISPA.

Surse citate mai afirmă că premierul Ponta l-a trimis pe vicepremierul Gabriel Oprea la faţa locului încă de luni pentru a se asigura că totul este „în grafic”.

România şi Bulgaria au semnat acordul pentru construirea podului Calafat-Vidin în martie 2000, însă iniţierea proiectului a întârziat din cauza fondurilor insuficiente.

Podul de doi kilometri peste Dunăre este parte a coridorului paneuropean de transport care leagă oraşul german Dresda de Istanbul (Turcia).

Costurile totale ale proiectului totalizează 226 milioane de euro, iar angajamentul financiar al guvernului bulgar se ridică la 60,7 milioane de euro. Proiectul beneficiază de împrumuturi şi finanţări gratuite de la Uniunea Europeană, Banca Europeană pentru Investiţii, Agenţia Franceză pentru Dezvoltare şi Instituţia Germană de Credit pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.