Ponta: L-am asigurat pe Schulz, ca şi pe Barroso, că am depăşit criza politică

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri seară, la Bruxelles, după întâlnirea cu preşedintele PE, Martin Schulz, că l-a asigurat pe acesta, ca şi pe preşedintele CE, Jose Barroso, că România a depăşit criza politică şi că "ambele părţi" şi-au învăţat lecţia.
Economica.net - vin, 28 sept. 2012, 19:17
Ponta: L-am asigurat pe Schulz, ca şi pe Barroso, că am depăşit criza politică

„Am analizat situaţia foarte dificilă din ultimele luni şi m-am consultat cu premierul, care mi-a spus că acum situaţia din ţară este mai calmă şi instituţiile sunt în dreptul lor. Am discutat şi despre chestiunea Schengen şi despre raportul UE pe această temă. Am discutat şi într-un cadru privat despre scena politică, din punctul de vede al premierului Ponta, şi am ajuns la concluzia că între prieteni există şi momente de dezacord”, a spus Schulz, după întâlnirea cu Ponta.

Potrivit acestuia, o altă concluzie a discuţiei a fost că „aprecierea personală este o bază solidă pentru cooperare chiar şi în probleme foarte profunde”.

La rândul său, premierul Ponta a declarat că este bucuros de faptul că a discutat cu Schulz, din postura acestuia de preşedinte al celui mai legitim for european, dar şi de prieten şi susţinător al României.

„Am schimbat o serie de idei despre ultimele luni din România. Chiar şi criticile din partea domnului Schulz vin din partea unui prieten al României şi al meu. L-am asigurat pe preşedintele Schulz, ca şi pe preşedintele Barroso, că România a trecut de criza politică şi ambele părţi şi-au învăţat lecţia, iar Guvernul meu este gata să îşi întărească relaţiile cu instituţiile europene şi vrea să fie un partener activ al instituţiilor europene”, a spus Ponta.

El a adăugat că România are nevoie de Uniunea Europeană, dar şi Uniunea Europeană are nevoie de România.

Te-ar mai putea interesa și
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități – TABEL
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități ...
Dacă te-ai hotărât să petreci Sărbătorile de iarnă la munte sau doar în alt oraș și încă nu ai contractat cazarea, există un instrument care te poate ajuta să îți faci o idee. Deși......
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
Un număr de 57.272 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele opt luni din 2026, cu 1,31% mai multe faţă ...
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
Preşedintele PNL Ilie Bolojan a anunţat sâmbătă că liberalii susţin învestirea Guvernului Niculescu și că parlamentarii ...
Sony extinde gama premium Walkman cu două noi playere audio digitale din seria Signature
Sony extinde gama premium Walkman cu două noi playere audio digitale din seria Signature
Sony lansează două noi playere audio digitale premium din gama Walkmanâ: NW-WM1ZM3 și NW-WM1AM3, informează compania ...