Ponta: La rectificarea bugetară, judeţele afectate de inundaţii vor fi prioritare

Economica.net
15 05. 2014
ponta_29137900_81020600

‘Dincolo de partea de lucrări de amenajare hidrografică, o să vedem în toate aceste judeţe, cele mai afectate, la rectificare. Acolo punem mai mulţi bani pentru infrastructura care s-a stricat. Nu spun că o să avem toţi banii de care aveţi nevoie, dar măcar ceea ce e absolut urgent. Din punctul acesta de vedere judeţele afectate în mod sigur sunt prioritate pentru banii pe care îi economisim în primul semestru şi putem să-i dăm la rectificare’, a afirmat Ponta în cadrul Comandamentului de inundaţii convocat la Palatul Victoria.

Ponta a răspuns astfel solicitărilor mai multor prefecţi care au anunţat că au nevoie de sprijin financiar pentru refacerea infrastructurii distruse de ploi.