Ponta: La rectificarea bugetară vor fi ajutaţi agricultorii afectaţi de secetă

Premierul Victor Ponta a anunţat luni că a discutat cu colegii din Uniunea Social Liberală principalele direcţii de rectificare bugetară, care prevăd, între altele, un sprijin substanţial pentru agricultorii afectaţi de secetă şi a calificat ca fiind "un record de prostie" afirmaţiile din presă conform cărora aceşti bani i-ar fi daţi lui Dan Voiculescu, şi nu agricultorilor.
Economica.net - lun, 22 oct. 2012, 11:49
Ponta: La rectificarea bugetară vor fi ajutaţi agricultorii afectaţi de secetă

„Am discutat cu colegii din USL principalele direcţii de la rectificarea bugetară, care va avea loc ori la sfârşitul acestei săptămâni ori săptămâna viitoare, rectificare prin care ne vom ţine de cuvânt cu lucrurile pe care le-am promis în campanie, în opoziţie – în primul şi în primul rând un sprijin substanţial pentru agricultură şi pentru acele persoane afectate de secetă. Şi sunt foarte mândru şi bucuros că putem să-i ajutăm pe oamenii afectaţi de secetă, pe agricultorii care au astfel de probleme. M-am obişnuit cu tot felul de lucruri stupide în presă, dar să citesc că nu trebuie să dăm bani fermelor afectate de secetă, că-i dăm bani lui Dan Voiculescu, asta mi se pare totuşi un record de prostie. Nu ştiu dacă dl Voiculescu are o exploataţie agricolă, dar ştiu sigur că sunt câteva milioane de români care în acest an au suferit şi culturile lor au suferit din cauza secetei. Ştiu că banii pe care noi îi dăm reprezintă doar o mică parte din ceea ce se va primi de la Uniunea Europeană şi că, dacă în ceea ce priveşte fondurile structurale şi de coeziune din cauza gravelor nereguli comise în perioada 2099-2011 sunt foarte mari probleme, din fericire, la plăţile directe în ceea ce priveşte politica agricolă comună stăm foarte bine”, a spus premierul, într-o conferinţă de presă la finalul reuniunii USL.

La rectificarea bugetară, a mai precizat şeful Executivului, vor fi alocaţi bani pentru achitarea tuturor datoriilor către însoţitorii persoanelor cu handicap, către plata arieratelor autorităţilor locale.
„Avem un angajament cu FMI de a reduce arieratele în zona autorităţilor locale. Acolo, în ultimii ani, a fost un fel de haiducie, s-au dat la câţiva de la PDL şi în rest la nimeni niciun leu”, a afirmat premierul.

Rectificarea mai prevede bani pentru funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, unde, potrivit premierului, erau nişte mari restanţe, dar şi pentru redeschiderea unor spitale şi pentru deblocarea unui număr de posturi importante în sistemul sănătăţii.

Nu în ultimul rând, Victor Ponta s-a referit la pensiile militare din sistemul apărării naţionale şi de securitate naţională şi interne.

„Există încă o problemă discutată în USL şi pe care o vom discuta şi la nivel guvernamental – cu Ministerul Finanţelor şi Ministerul Apărării Naţionale. Putem să găsim o soluţie pentru pensiile militare, atât cele din sistemul apărării naţionale, cât şi cele din celelalte sisteme – sistemul de securitate naţională şi MAI. Dacă reuşim şi acest lucru, înseamnă practic că am reuşit în aceste şase luni de guvernare să îndreptam cea mai mare parte din lucrurile nedrepte făcute de preşedintele Băsescu şi guvernele sale”, a susţinut premierul Ponta.

Te-ar mai putea interesa și
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
Dezvoltatorul One United Properties, care are un pland e investițiid e 100 de milioane de euro în Nashville, SUA, ar putea finaliza anul acesta și prima investiție în Miami. ...
Parlament bicameral şi limitarea la două mandate a conducerilor instituţiilor publice – printre priorităţile legislative ale AUR
Parlament bicameral şi limitarea la două mandate a conducerilor instituţiilor publice – printre priorităţile legislative ...
AUR şi-a stabilit, sâmbătă, priorităţile legislative pentru sesiunea parlamentară ordinară care va începe marţi, ...
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Turcia l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei la Ankara după atacul din această săptămână asupra unei nave turceşti ...
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a avertizat că Rusia ar putea escalada războiul din Ucraina şi provoca NATO, postând ...