Ponta: Leul nu trebuie salvat. S-a devalorizat mai puţin decât forintul şi zlotul

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Leul nu trebuie salvat şi că moneda naţională s-a devalorizat cu 1,8%, un procent mai mic decât procentele cu care s-au devalorizat monedele unor economii mai puternice decât economia României.
Economica.net - lun, 28 mai 2012, 10:32
Ponta: Leul nu trebuie salvat. S-a devalorizat mai puţin decât forintul şi zlotul

„Leul nu trebuie salvat. Leul s-a devalorizat cu 1,8%. Zlotul, într-o economie mai puternică decât a României, în cea a Poloniei, s-a devalorizat cu 5%. Forintul s-a devalorizat mai mult decât Leul”, a declarat Ponta.

În ceea ce priveşte cursul de schimb, premierul a reiterat faptul că acesta ţine de atribuţiile BNR.

„Am spus tot timpul că am încredere în capacitatea BNR, împreună cu ministrul de Finanţe, care provine tot de la BNR, de a lua toate măsurile necesare”, a spus Ponta.

El a precizat că România nu are o problemă specială, separată, ci are o problemă care există la nivelul UE.

„Vom dezbate în această săptămână cu şefii guvernelor din UE care sunt măsurile pe care Europa în ansamblu şi implicit România trebuie să le ia alături de cele prevăzute în Tratatul de guvernanţă fiscală şi care înseamnă disciplină şi austeritate bugetară, dar, alături de asta, măsuri concrete de creştere economică şi de creare de locuri muncă”, a spus Ponta.

El a precizat că e foarte greu ca România să ia măsuri separat de restul Europei şi a subliniat că principala preocupare a Guvernului este de a menţine angajamentele cu instituţiile financiare internaţionale şi de a găsi măsuri de stimulare a economiei reale.

Cursul oscila în jur de 4,4750 lei/euro la începutul sesiunii de luni, în scădere faţă de vineri, când după închiderea sesiunii de la Bucureşti paritatea a atins pe pieţele externe un nou maxim istoric, de 4,5 lei/euro, potrivit dealerilor.

Cursul de referinţă publicată vineri de Banca Naţională a României (BNR) a coborât la 4,4646 lei/euro, după ce joi a atins un maxim istoric, de 4,4662 lei/euro.

Pentru dolar, BNR a anunţat de asemenea un curs în scădere, cu 0,46 bani, la 3,5492 lei/dolar, de la 3,5538 unităţi joi, când a atins cel mai ridicat nivel începând cu 30 iunie 2010.

Referinţa pentru franc a scăzut cu 0,41 bani, de la 3,7195 lei/franc la 3,7154 lei/franc. În sesiunea de joi cursul s-a plasat la cel mai înalt nivel începând cu 5 septembrie 2011.

Băncile comerciale practicau luni dimineaţă dobânzi de 4,75% – 5,25% pe an pentru plasamentele cu scadenţă la o zi, similare cu cele de vineri.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...