Ponta: Noul Cod Fiscal şi de Procedură Fiscală vor fi adoptate de Guvern în februarie

Premierul Victor Ponta a declarat vineri, la Iaşi, că proiectul unui nou Cod Fiscal şi a unui nou Cod de Procedură Fiscală vor fi adoptate de Guvern în luna februarie, iar în luna martie vor fi înaintate spre dezbatere Parlamentului.
Economica.net - vin, 23 ian. 2015, 16:28
Ponta: Noul Cod Fiscal şi de Procedură Fiscală vor fi adoptate de Guvern în februarie

Potrivit acestuia, actele normative ar putea fi aprobate până în luna iulie, astfel încât acestea să intre în vigoare la 1 ianuarie 2016.

El a mai menţionat că obiectivele pentru noul Cod Fiscal şi Cod de Procedură Fiscală sunt ‘asigurarea unei legislaţii clare, fără ambiguităţi şi fără interpretări’ şi ‘stabilirea unor reguli clare pe care le ştiu toţi şi trebuie să le aplice’.

Premierul Victor Ponta i-a cerut, miercuri, ministrului Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, să prezinte spre primă lectură în Guvern până pe 20 februarie proiectele privind noul Cod Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală.

‘Soluţia de durată este noul Cod Fiscal în care vom îndrepta multe alte aberaţii din legislaţia fiscală care vin din urmă. Şi putem să rezolvăm şi problema farmaciştilor care acum sunt sau nu sunt, într-un fel, impozitaţi, şi a transportatorilor, unde iarăşi s-a creat foarte multă instabilitate, a drepturilor de autor. Vreau să terminăm o dată cu drepturile de autor, să nu mai trimitem oamenii în instanţe să se judece cu ANAF-ul, vreau să scrie foarte clar în Codul fiscal’, a declarat premierul în şedinţa de Guvern.

Ponta le-a transmis membrilor cabinetului să se alăture eforturilor ministrului de Finanţe şi să participe la elaborarea noului Cod fiscal.

‘Ministrul de Finanţe este cel care lucrează, dar fiecare aveţi domenii… Să ştiţi că sunt medici care au un anumit regim juridic şi lucrează ca persoane fizice autorizate. Domnule ministru (Ioan Rus – n.r.), la transportatori… la profesorii care au alte tipuri de contracte. Vreau să facem în Codul fiscal să ştie foarte clar toată lumea, de la 1 ianuarie 2016, aşa, pe înţelesul oricui are 10 clase, ce taxe plăteşte. Şi să nu mai vină ANAF-ul peste trei ani, peste cinci ani, peste şapte ani, să înceapă să recalculeze din urmă tot fel de lucruri. Deci, acesta este proiectul cel mai important. Şi vă rog, 15 februarie, cel mai târziu 20 februarie, domnul ministru (Darius Vâlcov – n.r.) să veniţi în primă lectură cu noul Cod fiscal şi Cod de procedură fiscală. Sigur, îl trimitem în Parlament, încercăm să avem dialog, dacă vor cei din Opoziţie să avem dialog, dacă nu vor să avem dialog, îl adoptăm. Şi facem lucrurile cum trebuie’, a mai declarat premierul.

Te-ar mai putea interesa și
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la atenuarea normelor UE privind emisiile autovehiculelor, şi l-a numit "un......
Nou conflict de muncă la Oil Terminal. Conducerea societății și sindicatul nu au ajuns la un acord privind salariile
Nou conflict de muncă la Oil Terminal. Conducerea societății și sindicatul nu au ajuns la un acord privind salariile
Compania Oil Terminal S.A. Constanța informează actionarii și investitorii de la Bursa de valori București că în dată ...
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și electrificare
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și ...
Alstom România anunță vineri inauguarea unui centru de testare extins și modernizat din București, investiție de peste ...
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Conducerea Cris-Tim Family Holding S.A. informează investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București cu privire ...