Ponta: O decizie definitivă la problema restituirilor este obligatorie până în aprilie 2013

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că România e obligată să ia o decizie "clară şi definitivă" privind problema restituirilor până în aprilie 2013, el precizând că o astfel de decizie are nevoie de un consens politic larg şi că plata imediată e nesustenabilă, valoarea depăşind 16 miliarde euro
Economica.net - lun, 05 nov. 2012, 14:31
Ponta: O decizie definitivă la problema restituirilor este obligatorie până în aprilie 2013

„Suntem obligaţi, până în luna aprilie 2013, să luăm o decizie clară şi definitivă referitoare la problema restituirilor. Între timp, însă două lucruri au fost importante: în primul rând faptul că au continuat controalele am descoperit foarte multe situaţii în care restituirile s-au făcut în mod ilegal – iar dosarele sunt la parchet – şi doi – o problemă atât de importantă trebuie să facă obiectul unui consens politic, pentru că noi vom avea majoritatea şi vom lua o anumită decizie, dar acea decizie se aplică în ani de zile, pentru că vorbim de restituirea în natură, de reeşalonarea pe un termen, şi atunci, dincolo de campanie, de declaraţii sforăitoare, până în aprilie trebuie să avem un consens politic pe o temă fundamentală”, a spus Ponta.

El a arătat că ideea de a plăti imediat acele restituiri, care echivalează cu suma de 16 miliarde de Euro, respectiv jumătate din bugetul pe anul 2013, este nesustenabilă.

Ponta a spus că variantele sunt retrocedarea în natură, reverificarea cererilor şi eşalonarea plăţilor.

„Aceasta e o decizie politică fundamentală care trebuie asumată de toate forţele politice. Vom avea consultări (cu forţele politice – n.r.) după 9 decembrie, pentru că nu ai cu cine să vorbeşti înainte de 9 decembrie. PDL are problema alianţei cu PPDD şi atunci ei până pe 9 decembrie nu au cum, că îl supără pe aliat”, a spus Ponta.

El şi-a exprimat speranţa ca după 9 decembrie să rămână „nişte oameni cât de cât raţionali care să conducă PDL” şi cu care să USL să poată discuta „lucrurile într-adevăr grave”.

Te-ar mai putea interesa și
TAROM Tehnic, ROMAERO, IAR Ghimbav şi Avioane Craiova vor forma Grupul Aeronautic Naţional – Program guvernare
TAROM Tehnic, ROMAERO, IAR Ghimbav şi Avioane Craiova vor forma Grupul Aeronautic Naţional – Program guvernare
Operatorii aeronautici TAROM Tehnic, ROMAERO, IAR Ghimbav şi Avioane Craiova vor fi reuniţi sub o guvernanţă comună, după modelul ROMARM, şi vor forma Grupul Aeronautic Naţional, pentru......
Accident la Eurotunnel – Un tren LeShuttle a fost lovit de un microbuz. 19 răniţi
Accident la Eurotunnel – Un tren LeShuttle a fost lovit de un microbuz. 19 răniţi
Un microbuz a lovit joi seară un tren de marfă oprit la peronul de încărcare a vehiculelor din Tunelul Canalului Mânecii, ...
Program guvernare – Statul nu-ţi mai cere documente sau informaţii pe care le are deja. Se adoptă Legea guvernanţei digitale integrate, care impune principiul „o singură dată”
Program guvernare – Statul nu-ţi mai cere documente sau informaţii pe care le are deja. Se adoptă Legea guvernanţei ...
Guvernul Luca Niculescu va adopta Legea guvernanţei digitale integrate, care impune principiul "o singură dată" (statul ...
Reorganizarea Romsilva va fi finalizată în 2027, sistemul de trasabilitate al lemnului SUMAL 3.0 va fi operaţional anul acesta – Program guvernare
Reorganizarea Romsilva va fi finalizată în 2027, sistemul de trasabilitate al lemnului SUMAL 3.0 va fi operaţional anul ...
Sistemul de trasabilitate a lemnului SUMAL 3.0 ar urma să fie operaţionalizat în 2026, iar reorganizarea Romsilva să ...