Ponta pleacă peste o săptămână în SUA, fără Antonescu

Preşedintele PSD, Victor Ponta, va pleca, duminica viitoare, în SUA, el nefiind însoţit de liderul PNL, Crin Antonescu, aşa cum se stabilise iniţial, la perfectarea vizitei, potrivit unor surse din partid, citate de Mediafax.
Economica.net - vin, 10 feb. 2012, 14:47

Apropiaţi ai liderului PSD susţin că Ponta ar urma să aibă întâlniri cu şefii de cabinet ai vicepreşedintelui Joe Biden şi secretarului de stat, Hillary Clinton.

De asemenea, preşedintele PSD urmează să discute cu lideri ai Partidului Democrat şi cu oficiali ai Congresului şi Senatului.

Liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu şi-au fixat ca priorităţi externe pentru anul 2012 o vizită politică în SUA şi una la Bruxelles, obiectivele pentru primul semestru fiind alte două vizite, una în Danemarca şi alta în Olanda.

„Probabil că vom merge şi în SUA pentru a avea o întâlnire politică. (…) Pentru semestrul acesta priortităţile sunt Danemarca şi Olanda, pentru tot anul priorităţile sunt Bruxelles şi o vizită probabil în SUA”, preciza, în 9 ianuarie, Victor Ponta.

Anul trecut, fostul preşedinte al PSD Mircea Geoană a făcut o vizită în SUA, de la care i s-a tras excluderea din partid. Reprezentanţii PSD i-au reproşat că s-a prezentat în acea vizită ca fiind liderul opoziţiei din România. Geoană a spus că vizita sa în SUA a deranjat întrucât liderii PSD încercaseră fără succes să meargă într-o vizită în America în acea perioadă.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană e deschisă la varianta cerută de Franța de a amâna intrarea in vigoare a normelor privind emisiile de metan
Comisia Europeană e deschisă la varianta cerută de Franța de a amâna intrarea in vigoare a normelor privind emisiile ...
Uniunea Europeană a deschis, vineri, calea pentru o amânare, cu un an, a normelor comunitare privind emisiile de metan care îi vizează pe importatorii de combustibili fosili, o solicitare......
Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Guvern politic, format din trei partide și un independent la Justiție. 16 ministere și trei vicepremieri
Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Guvern politic, format din trei partide și un independent la Justiție. 16 ministere ...
Conducerile PNL, USR şi UDMR au aprobat vineri programul de guvernare şi au validat listele de miniştri propuşi pentru ...
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat că a încălcat de 114 ori regulile financiare impuse de Liga Engleză de Fotbal- surse
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat că a încălcat de 114 ori regulile financiare impuse de Liga Engleză de Fotbal- ...
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat, cu o singură excepţie, de toate cele 115 de încălcări ale regulilor financiare ...
Eni plafonează din solidaritate prețurile la benzina și motorina vândute în Italia
Eni plafonează din solidaritate prețurile la benzina și motorina vândute în Italia
Compania petrolieră italiană Eni a anunţat vineri că, din "solidaritate", va stabili un plafon de preţ la benzina şi ...