Ponta: primele patru măsuri economice ale USL

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat în cadrul unei emisiuni TV că USL are „un program economic real pentru redresarea României”. Liderul PSD a vorbit despre soluţiile pe care le oferă opoziţia.
Economica.net - vin, 03 feb. 2012, 08:31

„Reducerea cheltuielilor cu bunuri şi servicii la toate instituţiile publice, cu excepţia medicamentelor şi a utilităţilor. În al doilea rând am cerut ca fondul de rezervă a primului ministru să nu mai fie folosit pentru finanţarea autorităţilor locale pe criterii politice. În al treilea rând există un program de investiţii greşite în cadrul Ministerului Dezvoltării pentru că nu au efect de multiplicare. E o regulă simplă în Europa, atunci când statul investeşte un euro, trebuie să primească înapoi un euro şi jumătate din taxe şi impozite”, a declarat preşedintele PSD.

Victor Ponta consideră că reducerea CAS are ca scop crearea de locuri de muncă, iar acest lucru reprezintă prima măsură ce trebuie luată. „Primul lucru ar fi să scădem CAS-urile pentru că este o măsură care nu se aplică doar la bugetari, se aplică la toată lumea şi este o măsură pe care a anunţat-o preşedintele Sarkozy în Franţa şi are ca scop să creeze noi locuri de muncă”, a precizat liderul PSD.

 

Te-ar mai putea interesa și
România a primit scrisoare „ultimatum” de la Comisia Europeană – Probleme cu noile norme pentru organizarea pieţei de energie electrică
România a primit scrisoare „ultimatum” de la Comisia Europeană – Probleme cu noile norme pentru organizarea ...
Comisia Europeană a anunţat vineri că a decis să iniţieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor, prin trimiterea de scrisori de punere în întârziere României şi altor 17......
Avem norme la 19 ani de la intrarea în vigoare a legii medicinei alternative care nu mai răspunde realităţilor actuale
Avem norme la 19 ani de la intrarea în vigoare a legii medicinei alternative care nu mai răspunde realităţilor actuale
Ministerul Sănătății a finalizat proiectul de ordin pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 118/2007 ...
Ai Volkswagen sau Audi? Gigantul auto recheamă în service aproape 3 milioane de maşini, peste 900.000 vândute în Germania. Vezi lista modelelor şi anul de fabricaţie
Ai Volkswagen sau Audi? Gigantul auto recheamă în service aproape 3 milioane de maşini, peste 900.000 vândute în Germania. ...
Constructorul auto german Volkswagen va rechema la service peste 2,8 milioane de vehicule mărcile VW şi Audi vândute la ...
DHL Express anunță scumpirea tarifelor în România
DHL Express anunță scumpirea tarifelor în România
DHL Express, liderul global al pieței de servicii de curierat internațional a anunțat vineri modificarea anuală a tarifelor, ...