Ponta: PSD va avea 220 de parlamentari, respectiv 62 de senatori şi 158 de deputaţi

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, că formaţiunea sa va avea în viitorul Legislativ 220 de parlamentari, respectiv 62 de senatori, faţă de doar 48 obţinuţi în 2008, şi 158 de deputaţi, faţă de doar 110 obţinuţi în 2008.
Economica.net - mar, 11 dec. 2012, 12:31
Ponta: PSD va avea 220 de parlamentari, respectiv 62 de senatori şi 158 de deputaţi

Ponta a spus că grupul parlamentar reunit al PSD, compus din cei 220 de parlamentari, va fi cel mai mare grup din viitorul Parlament.

„În decembrie 2009 eram un partid înfrânt, cu grave probleme interne, căreia foarte mulţi îi prevesteau o lungă perioadă de disoluţie şi de opoziţie. Acest succes ar fi fost imposibil dacă nu am fi construit USL. Nici noi, nici PNL, nici PC nu am fi avut acest rezultat separat. USL a adus fiecăreia dintre fomaţiunile componente un plus”, a spus Ponta.

El a precizat că PSD va avea în Parlament şi Guvern o reprezentare semnificativă, ceea ce presupune o responsabilitate la fel de mare, având în vedere şi faptul că funcţia de premier revine tot PSD.

Te-ar mai putea interesa și
Program guvernare – Pachet de simplificare şi predictibilitate pentru firme. Sarcinile administrative vor fi reduse cu minimum 25%, iar termenele de autorizare cu minimum 30%
Program guvernare – Pachet de simplificare şi predictibilitate pentru firme. Sarcinile administrative vor fi reduse ...
Sarcinile administrative vor fi reduse cu minimum 25%, iar termenele de autorizare cu minimum 30%, în urma adoptării unui pachet legislativ ce vizează simplificare şi predictibilitate pentru......
Ce măsuri sunt în programul de guvernare pentru transporturi – proiecte de parteneriat public-privat, concesiuni, comasări şi reorganizări
Ce măsuri sunt în programul de guvernare pentru transporturi – proiecte de parteneriat public-privat, concesiuni, ...
Atribuţiile Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi Companiei Naţionale de Investiţii ...
Primul pachet de simplificare a accesării fondurilor europene, în primele 100 de zile – Program guvernare
Primul pachet de simplificare a accesării fondurilor europene, în primele 100 de zile – Program guvernare
Guvernul îşi propune să adopte, în primele 100 de zile de mandat, un pachet de măsuri pentru simplificarea accesării ...
Program guvernare – Minimum 10.000 de IMM-uri ar urma să beneficieze de sprijin prin fonduri europene
Program guvernare – Minimum 10.000 de IMM-uri ar urma să beneficieze de sprijin prin fonduri europene
Guvernul îşi propune să sprijine minimum 10.000 de întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) până la finalul actualei ...