Ponta: Respingerea legii Roşia Montană nu e problemă, ci să nu dăm mesaj contra tuturor investiţiilor

Premierul Ponta a declarat că respingerea proiectelui de lege privind Roşia Montană nu constituie o problemă, dar este important ca România să nu dea un mesaj împotriva tuturor investiţiilor străine şi a utilizării resurselor naturale.
Economica.net - J, 26 sept. 2013, 09:11
Ponta: Respingerea legii Roşia Montană nu e problemă, ci să nu dăm mesaj contra tuturor investiţiilor

„Respingerea proiectului Roşia Montană în Parlament nu este nicio mare problemă. Nu se întâmplă nimic cu România dacă nu se mai face proiectul Roşia Montană. Dacă România transmite mai departe – şi aici nu mă refer doar la Roşia Montană, pentru că cei de la Reuters mă întrebau despre gaze de şist, mă întrebau despre investiţii străine – dacă România transmite mai departe un mesaj că suntem împotriva tuturor investiţiilor străine şi a utilizării resurselor noastre e o catastrofă, şi lucrul acesta îl spun şi astăzi”, a declarat, joi, premierul Ponta.

Întrebat cum ar putea transmite România un astfel de mesaj, Ponta a arătat că un astfel de mesaj poate apărea ca urmare a unei poziţii politice de interzicere a tuturor proiectelor de exploatare a resurselor energetice, precum gazele de şişt şi altele.

„Dacă România mai departe va interzice sau va avea o poziţie politică de interzicere a tuturor proiectelor de exploatare a resurselor energetice, cum ar fi şi gazele de şist, cum ar fi multe altele, dacă România îşi duce mai departe un mesaj care a apărut zilele trecute în piaţă, ca să spun aşa, că străinii sunt răi, e un mesaj greşit”, a declarat Ponta.

El a subliniat că România în acest moment are o şansă mare de dezvoltare prin investiţiile în domeniul energiei făcute de companii străine, iar întoarcerea la atitudinea de la începutul anilor ’90, când companiile străine erau „rele”, nu este normală.

„Mediul, şi România respectă şi va respecta în toate proiectele sale, fie că e vorba de autostrăzi pe unde trebuie să treacă ursul pe dedesubt, fie că e vorba de exploatări miniere, care iată se fac exact la fel în Finlanda şi în Suedia, ţări foarte ecologice, fie că e vorba de orice alte proiecte pe care le avem, va respecta cele mai înalte standarde de mediu, dar ideea că nu mai vrem străini şi că nu ne vindem ţara e un lucru pe care eu am crezut că l-am lăsat în urmă în 1990 şi împotriva căruia voi lupta cu toate forţele mele politice. Îmi place ecologia, nu-mi place iluzia că o să ne izolăim noi acum şi o să facem. Dacă puteam să o facem, o făceam demult”, a afirmat prim-ministrul.

Guvernul a transmis precizări legate de declaraţiile premierului Victor Ponta într-un interviu acordat agenţiei Reuters, prezentând integral răspunsul său la o întrebare referitoare la proiectul Roşia Montană şi arătând că declaraţiile prim-ministrului au fost scoase din context.

În cadrul interviului, reporterul i-a spus premierului că vrea să îl întrebe despre Roşia Montană, deoarece el crede că numeroşi investitori urmăresc acest caz.

Răspunsul integral al prim-ministrului a fost: „Roşia Montană este un proiect foarte important ca simbol, nu în primul rând economic, deoarece am promovat o nouă politică ce implică dezvoltarea României şi care presupune că trebuie să beneficiem de avantajul resurselor noastre naturale, bineînţeles păstrând şi respectând toate standardele de mediu. Dar dacă mediul este protejat, noi ar trebui să fim în favoarea explorării şi să beneficiem de avantajele resurselor noastre naturale.

În al doilea rând, există o dezbatere politică, dar şi legată de mentalitatea societăţii despre investitorii străini, despre deschiderea către investiţii private, şi din acest motiv cred, continui să spun că, pentru România, dacă Parlamentul va decide să nu facă acest proiect, nu va fi o mare problemă. Dar dacă România va transmite mesajul că suntem împotriva investitorilor, împotriva investitorilor străini, împotriva folosirii potenţialului nostru, aceasta va fi o catastrofă pentru România.

De aceea sunt atât de pasionat în a avea această dezbatere şi a explica faptul că toate tipurile de investitori din afara României, ca şi cei români, atât timp cât sunt oneşti şi produc un profit cinstit, dar şi împart acest profit cu societatea, este în regulă. Şi că România şi Guvernul meu au curajul să pună toate proiectele controversate pe masă.

Deoarece, ştiţi, noi am încercat să soluţionăm un conflict între Guvernul român şi un important investitor al Rompetrol (KazMunaiGaz), care trena din 2005. Astfel, timp de 8 ani, niciun guvern nu a avut curajul să îl rezolve. Noi am rezolvat un mare litigiu între Guvernul român şi OMV Petrom, care dura din 2004. Încercăm acum să rezolvăm şi controversa dintre România şi compania Ford, care datează din 2007. Şi o rezolvăm.

Şi Roşia Montană este din 1999. Dacă vă puteţi imagina. Aşa, lipsa de curaj a Guvernului român, nu a mea, a celui precedent, în a se ocupa de un proiect controversat eu cred că a fost o greşeală.

Acum, avem o majoritate uriaşă, acum, avem legitimitatea dată de vot, trebuie să punem proiectele pe masă. Şi cele mai multe dintre ele ar trebui să le facem. Dacă este unul care nu va fi făcut din cauza argumentelor de mediu, cel puţin trebuie să explicăm că nu suntem împotriva proiectelor.

Trebuie să fim foarte atenţi cu mediul, acest lucru este absolut corect, dar nu suntem împotrivă. Suntem o ţară deschisă faţă de toţi investitorii”, a spus Ponta.

Agenţia Reuters a difuzat miercuri seară o ştire al cărei lead era: „România va transmite un mesaj catastrofal că nu este deschisă pentru investiţii dacă respinge proiectul minier al companiei canadiene Gabriel Resources, a declarat premierul român Victor Ponta”.

Premierul era citat afirmând: „Dacă Parlamentul va decide să nu se facă acest proiect, nu va fi o mare problemă (din punct de vedere economic), dar dacă România oferă mesajul că suntem împotriva investitorilor străini, împotriva exploatării potenţialului nostru, acest lucru ar fi o catastrofă pentru România”.

Te-ar mai putea interesa și
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din acest an cauzate de temperaturile foarte mari. 15 TWh de energie electrică nu au fost produși
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din ...
Compania franceză EdF, cel mai mare producător de energie electrică din nuclear din Europa, își va accelera planul de adaptare la schimbările climatice pentru parcul său de reactoare, după ce......
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu entuziasm
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu ...
Primarul general al Capitalei, liberalul ciprian Ciucu, afirmă, în legătură cu decizia luată sâmbătă după-amiază ...
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Mihail Sturdza" al judeţului Iaşi intervin, ...
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone care au intrat în spațiul aerian național au fost doborâte la câteva minute de la intrare, anunță Radu ...