Ponta: România susţine ca în luna iunie Albania să primească statutul de candidat la aderarea la UE

Economica.net
18 03. 2014
ponta_2_94312200

‘Mă aflu aici să spun foarte clar că Guvernul României susţine ca în luna iunie Albania să primească statutul de candidat la Uniunea Europeană. România este de şapte ani membru al Uniunii Europene şi poziţia noastră a fost constantă, de susţinere pentru toate ţările din această regiune de a fi integrate în Uniunea Europeană’, a spus Ponta, la finalul întâlnirii cu omologul său albanez.

El a admis că există ţări europene care spun că Albania încă nu e total pregătită pentru aderarea la UE, dar a arătat că acest lucru s-a spus şi despre România mult timp.

‘România crede că Albania, cu un statut clar, cu un calendar foarte clar, cu obiective foarte clare, poate şi trebuie să devină cât mai curând membru al Uniunii Europene’, a precizat Victor Ponta.

Premierul român a mai spus că a discutat cu omologul său albanez despre modul în care România poate sprijini concret acest efort al Albaniei şi a indicat în acest sens ca domenii expertiza privind absorbţia fondurilor europene şi combaterea criminalităţii organizate.

‘Pentru a atinge cât mai rapid aceste obiective am discutat cu domnul prim-ministru Rama modul în care România poate sprijini concret acest efort. Există două domenii în care vreau şi putem să acordăm asistenţă. În primul rând, în ceea ce priveşte accesarea fondurilor europene. Vreau să-i ajutăm pe prietenii albanezi să nu facă greşelile pe care România le-a făcut în primii cinci ani de la aderarea la UE, să treacă repede peste ceea ce noi am trecut de abia după cinci ani şi să ajungă aşa cum România a fost în 2013 pe primul loc la ritmul de accesare şi de utilizare a fondurilor europene. (…) Al doilea domeniu despre care am discutat cu primul-ministru Rama este un domeniu în care instituţiile din România au avut, până acum, un foarte mare succes. Este vorba despre combaterea crimei organizate. Aici, toate cunoştinţele instituţiilor noastre, servicii de informaţii, Poliţie, justiţie sunt la dispoziţia partenerilor noştri albanezi pentru că lupta împotriva crimei organizate este un obiectiv fundamental pentru orice Guvern democratic şi poate asigura bunăstare ţărilor noastre şi încredere în instituţiile democratice. Deci, în aceste domenii România va acorda asistenţă concretă Guvernului albanez’, a mai declarat Victor Ponta.

Premierul român a mai spus că în cadrul discuţiilor oficiale cu omologul său a cerut sprijinul Guvernului albanez pentru orice proiect concret ce se doreşte dezvoltat de o companie românească în Albania, menţionând ca un prim pas important desfăşurarea în aceste zile la Tirana a Forumului economic Albania-România.