Ponta s-a întâlnit cu Patruşev. Au discutat despre perspectivele de colaborare în energie

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, la Guvern, cu secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev, cei doi discutând şi despre perspectivele de colaborare în domeniul energetic şi implicarea companiilor ruse în proiecte de transport şi stocare a resurselor energetice.
Economica.net - lun, 17 iun. 2013, 18:40
Ponta s-a întâlnit cu Patruşev. Au discutat despre perspectivele de colaborare în energie

„Principalele teme ale dialogului au reflectat voinţa comună de promovare a unei etape noi în relaţiile economice bilaterale, ţinând seama de priorităţile stabilite de comisia economică mixtă, ale cărei lucrări s-au desfăşurat anul acesta la Bucureşti. În cadrul întâlnirii, au fost abordate şi perspectivele de colaborare în domeniul energetic, implicarea companiilor ruse în proiecte de transport şi stocare a resurselor energetice şi proiecte de producere de energie electrică cu impact regional”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Potrivit sursei citate, Ponta a menţionat oficialului rus obligaţiile României, ca stat membru al UE, în privinţa respectării legislaţiei şi politicilor europene în domeniu.

Guvernul mai arată că a fost „relevată” şi deschiderea ambelor părţi pentru stimularea investiţiilor reciproce, ţinând seama de oportunităţile oferite de pieţele regionale.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...