Ponta: Sper ca în iunie Hidroelectrica să iasă din insolvenţă, iar în toamnă să listăm 10%

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că speră ca Hidroelectrica să iasă din procedura de insolvenţă în luna iunie a acestui an, iar în toamnă ar urma listarea pe bursă a 10% din această companie de stat.Ponta a vorbit despre succesul înregistrat în cazul Transgaz şi despre faptul că speră ca acelaşi lucru să se repete şi în cazul Nuclearelectrica.
Economica.net - lun, 29 apr. 2013, 12:02
Ponta: Sper ca în iunie Hidroelectrica să iasă din insolvenţă, iar în toamnă să listăm 10%

„Sper ca în iunie Hidroelectrica să iasă din insolvenţă şi după aceea în toamnă de asemenea să listăm 10%”, a precizat premierul.

Hidroelectrica a inregistrat în primul trimestru un profit brut de 144 milioane lei (32,8 milioane euro), de la o pierdere de 136 milioane lei în primele trei luni ale anului trecut, şi a avut o cifră de afaceri de 661 milioane de lei (150,7 milioane euro), în urcare cu 15,7%.

Compania a intrat în insolvenţă în luna iunie a anului trecut.
Statul vândut recent 15% din acţiunile Transgaz prin intermediul Bursei de Valori, obţinând 72 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor listează la BVB titluri de stat Fidelis în valoare de 1,27 de miliarde de lei
Ministerul Finanțelor listează la BVB titluri de stat Fidelis în valoare de 1,27 de miliarde de lei
Ministerul Finanțelor (MF) a atras 1,27 de miliarde de lei (244 de milioane de euro), prin a zecea rundă de titluri de stat Fidelis din acest an. Cele șapte emisiuni de titluri de stat Fidelis de......
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul Olt
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul ...
Producătorul independent de energie R.Power a anunțat astăzi că avansează cu dezvoltarea celui de-al doilea proiect ...
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a făcut, miercuri seară, declarații după ședința Consiliului ...
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, ...