Ponta: Fac parte din generaţia premierilor europeni „tineri şi neliniştiţi”

Economica.net
02 07. 2012
vp_1_28988900_85959300

La începutul discuţiei, preşedintele croat, Ivo Jospivic, i-a spus premierului Ponta că face parte din aceeaşi generaţie cu prim-ministrul Croaţiei, Zoran Milanović.

„Faceţi parte din generaţia actuală de tineri premieri ai Europei”, i-a spus Jospivic lui Ponta.

„Da, premieri tineri şi neliniştiţi”, a replicat râzând Victor Ponta, care a parafrazat astfel titlul unei cunoscute telenovele.

Cei doi demnitari au amintit că în perioada următoare, la Dubrovnik, va fi organizată o întâlnire între reprezentanţii guvernelor celor două ţări, când vor fi analizate şi posibilităţile de dezvoltare a schimburilor economice bilaterale.

Preşedintele Croaţiei a remarcat în context că nivelul actual al acestor schimburi, de 200-300 milioane euro anual, este sub potenţialul celor două economii.

Josipovic a mulţumit totodată României pentru ratificarea de către Parlament a Tratatului de aderare a Croaţiei la UE.