Ponta spune că Şova a greşit în cazul Bechtel: Nu trebuia să spună nimic până nu încheia negocierea

Economica.net
28 05. 2013
dan_sova1520_14398400

„Cred că a fost prea transparent, că nu trebuia să vă spună nimic până nu încheia negocierea. Dacă v-a anunţat înainte să încheie negocierile, înseamnă că a greşit”, a spus Ponta jurnaliştilor, aflat la Brăila.

Contractul cu Bechtel privind construcţia autostrăzii Transilvania ar urma să fie reziliat în următoarele zile, şi nu la începutul acestei săptămâni, Şova declarând de această dată că mai trebuie stabilite unele detalii.

„Rezilierea contractului este o chestiune de zile, mai sunt unele detalii de pus la punct în această perioadă”, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova.

Joi, Şova, a declarat că luni, 27 mai, va fi reziliat contractul cu compania americană Bechtel privind construcţia autostrăzii Transilvania, tot atunci urmând să fie anunţată şi suma pe care o mai are de achitat statul către constructor.

El a arătat atunci că sunt discutate ultimele detalii privind rezilierea acordului şi că suma despăgubirilor către Bechtel a fost deja stabilită, urmând să fie comunicată oficial luni.