Popa (BNR): Indicele ROBOR s-a situat în ultimii 30 de ani în jurul ratei-cheie

Indicele ROBOR s-a situat în ultimii 30 de ani în jurul ratei-cheie, fluctuând în interiorul coridorului dintre facilitatea de depozit şi cea de credit, iar evoluţia acestuia trebuie analizată în corelaţie cu contextul macroeconomic şi lichiditatea din piaţă, a declarat joi seara Cristian Popa, membru al Consiliului de administraţie al BNR.
AGERPRES - vin, 29 mai 2026, 08:10
Popa (BNR): Indicele ROBOR s-a situat în ultimii 30 de ani în jurul ratei-cheie

„Indicele ROBOR, am studiat puţin subiectul, s-a situat în ultimii 30 de ani în jurul ratei-cheie, fluctuând în interiorul coridorului, deci între facilitatea de depozit şi cea de credit la un nivel apropiat de nivelul de echilibru. Când ne uităm la ROBOR, trebuie să-l corelăm cu evoluţia din economie, cu evoluţia din piaţa financiară şi să ne uităm la întregul context macroeconomic şi la lichiditatea din piaţă şi să ne gândim totuşi că vorbim de o piaţă. Spre exemplu, ROBOR la 3 luni, în perioada 2021-2022, când a început să apară inflaţia, a avut o tendinţă de creştere sincronizată. Nu doar în România, şi în Cehia, şi în Ungaria, şi în Polonia. Dacă ne uităm şi la ce a făcut FED-ul (Federal Reserve System, n.r.) şi la ce a făcut ECB (European Central Bank, n.r), cam peste tot dobânzile de piaţă au crescut. Nu cred că au manipulat bancherii centrali dobânzile. Au crescut dobânda, pentru că ăsta este instrumentul băncilor centrale cel mai potent. E cumva absurd acum să venim să ne întrebăm de ce a crescut ROBOR-ul”, a menţionat Cristian Popa, la conferinţă „Intermedierea financiară: realităţi, provocări şi perspective”, organizată joi de Asociaţia CFA România.

Potrivit acestuia, ROBOR-ul a crescut în mare parte pentru că Banca Naţională a crescut dobânda cheie în lupta cu inflaţia.

„Avem un mandat de stabilitate a preţurilor. Toate băncile centrale din lume au crescut dobânda, răspunzând la presiuni inflaţioniste. Şi acum să venim să spunem: uite ce s-a întâmplat în România, a crescut ROBOR-ul, hai să căutăm vinovaţi, cred că nu este în regulă. Şi ne afectează. Ne afectează pe noi, la Banca Centrală, pentru că se pune în discuţie, până la urmă, independenţa băncii centrale. Aceasta este o superputere a băncii centrale, să stabilească dobânzile, pentru că doar aşa putem să contribuim la stabilitatea preţurilor”, a adăugat oficialul BNR.

El a subliniat că ROBOR-ul este un indice, calculat zilnic, „în mod transparent”, prin raportare a 10 contributori.

„Mă gândeam cum să explic publicului. Cea mai simplă explicaţie cred că este în felul următor: e fix ca pe bursă. Pe bursă sunt cumpărători, sunt vânzători, e o cotaţie de bid, e o cotaţie de ask. La fel, să venim să discutăm dacă e bună sau nu transparenţa, cred că e un regres fantastic. Tot timpul, şi nu doar eu, dar şi CFA, şi studiile, şi-am apreciat studiul pe care CFA l-a publicat recent, tot timpul am susţinut transparenţa. Şi fac această paralelă, la fel, în limbaj super simplu, cu piaţa de cartofi, piaţa de dimineaţă. Dacă vinzi cartofi, normal că te uiţi la ce preţ sunt cartofii pe alte tarabe. Asta nu înseamnă că vorbeşti cu ceilalţi, asta nu înseamnă că stabileşti preţurile împreună. Dar e absurd să crezi că poţi să vinzi cartofi, fără să ştii cât sunt cartofii la alte tarabe. Dacă înlocuim cartofii cu ulei, concluzia e evidentă. Simplul fapt că o instituţie verifică ulterior dacă propriile cotaţii sunt afişate şi accesibile, nu demonstrează existenţa unor practici anticoncurenţiale şi încă un aspect foarte important: nu poate o altă instituţie decât banca centrală să pună sub semnul întrebării modul în care derulăm politica monetară. Avem nevoie de independenţă. Nu e nimic plăcut în a creşte dobânda, dar asta trebuie să facem tocmai în a livra clienţilor noştri, consumatorilor de monedă, şi pentru asta avem nevoie de independenţă, inclusiv atunci când stabilim regulile”, a mai spus reprezentantul BNR.

Transparenţa şi schimbul de informaţii reprezintă elemente structurare ale procesului de formare a preţurilor pe pieţele financiare, iar mecanismele specifice indicilor de referinţă nu pot constitui prin ele însele o prezumţie a existenţei unei coordonări anticoncurenţiale, a adăugat el.

„Acesta e mesajul mai oficial din partea colegilor mei, din partea noastră. Mesajul meu este că doar aşa protejăm consumatorii din România, în luna mai şi nu numai, trebuie să îi protejăm continuu. Este o pledoarie pentru a face lucrurile bine, pentru a nu inventa, pentru a nu face un regres. Cred că ar fi un regres fantastic şi n-am mai avea nici acea intermediere financiară redusă pe care o avem, dacă nu am avea indici de piaţă. E ca şi cum ai spune: avem o bursă, dar n-avem indice BET, n-avem indicator de piaţă, nu ştim ce face bursa. Trebuie şi vom continua să ne apărăm independenţa, care nu ar trebui să fie pusă sub niciun semn de întrebare, sub nicio lupă. Şi stabilitatea financiară, dar acolo sperăm să nu ajungem”, a mai spus oficialul BNR.

În aprilie, preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţoiu a afirmat că investigaţia Consiliului Concurenţei referitoare la ROBOR nu vizează cadrul de reglementare, ci comportamentul băncilor şi, dacă vor fi impuse amenzi, acestea vor fi substanţiale, având în vedere domeniul şi dimensiunea companiilor implicate.

Te-ar mai putea interesa și
Bruxelles-ul susține că relațiile economice cu China nu sunt avantajoase și că trebuie să se schimbe
Bruxelles-ul susține că relațiile economice cu China nu sunt avantajoase și că trebuie să se schimbe
Uniunea Europeană a avertizat că relaţiile sale economice cu China trebuie să se schimbe deoarece blocul comunitar începe să ia în considerare măsuri mai dure pentru a contracara sporirea......
A doua instalație STATCOM din Rețeaua Electrică de Transport, finanțată prin Fondul pentru Modernizare, a fost energizată în Stația Bradu
A doua instalație STATCOM din Rețeaua Electrică de Transport, finanțată prin Fondul pentru Modernizare, a fost energizată ...
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a pus astăzi sub tensiune cea de-a doua instalație ...
Fitch a îmbunătățit ratingul pe termen lung al Transgaz la  „BBB” cu perspectiva stabilă
Fitch a îmbunătățit ratingul pe termen lung al Transgaz la „BBB” cu perspectiva stabilă
Societatea Națională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ S.A. informează investitorii și acționarii de la Bursa de Valori ...
MedLife raportează o creștere de 10% a cifrei de afaceri în primele trei luni ale anului. Evoluția a fost susținută în principal de creșterea organică
MedLife raportează o creștere de 10% a cifrei de afaceri în primele trei luni ale anului. Evoluția a fost susținută ...
MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, prezintă rezultatele financiare aferente primului trimestru ...