Popescu-Piedone a fost trimis în judecată de DNA în dosarul în care e acuzat că în calitate de președinte al ANPC a avertizat un hotel din Sinaia că o să-l controleze

15 10. 2025
Piedone 2

Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Cristian Popescu Piedone, la data faptei preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), pentru săvârşirea infracţiunii de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în data de 7 martie, Cristian Popescu Piedone, în calitate de preşedinte al ANPC, ar fi divulgat unui reprezentant al unei societăţi comerciale care administrează un hotel în oraşul Sinaia faptul că funcţionari din cadrul ANPC urmează să efectueze, în aceeaşi zi, un control tematic la hotelul respectiv, precum şi obiectivele controlului, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite de către operatorul economic, constând în evitarea sancţionării pentru nereguli în domeniul protecţiei drepturilor consumatorilor.

„În concret, inculpatul Cristian Victor Piedone Popescu i-ar fi dat indicaţii reprezentantului hotelului cu privire la modul de pregătire a spaţiilor din unitatea hotelieră care urmau să fie prezentate funcţionarilor ANPC pentru verificare, pentru a asigura conformitatea. Ulterior acestei informări, în vederea preîntâmpinării aplicării unor sancţiuni şi dispunerii unor măsuri corective de către funcţionarii publici din cadrul ANPC, reprezentantul hotelului ar fi luat toate măsurile necesare pentru a nu se constata în urma controlului ce urma a fi efectuat, încălcări ale legislaţiei specifice protecţiei consumatorilor. În urma controlului, unitatea de cazare nu a fost sancţionată de către reprezentanţii ANPC”, arată anchetatorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Braşov, cu propunerea de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.