Populația va plăti prețuri mici la gaze până la 1 aprilie 2025. Parlamentul a votat legea necesară

Camera Deputațulor a adoptat azi o modificare legislativă prin care clienții casnici de gaze naturale nu vor avea parte de o majorare de preț în primul trimestru al anului viitor, care ar fi apărut dacă legea nu ar fi fost modificată.
Mihai Nicuţ - mie, 11 dec. 2024, 13:18
Populația va plăti prețuri mici la gaze până la 1 aprilie 2025. Parlamentul a votat legea necesară

Camera Deputaților a aprobat în plen, în calitate de cameră decizională, prelungirea până la 30 martie 2025 a obligației producătorilor de gaze naturale din România de a vinde gaze din producția internă la prețul de 120 de lei/MWh către furnizori pentru consumul cliențilir casnici și pentru consumul centralelor termice care furnizează energie termică populației.

Măsura era necesară pentru a se corela toate prevederile legislative pentru a funcționa în continuare mecanismul de plafonare a prețurilor finale la gaze.

Amintim că plafonarea prețurilor finale la gaze este susținută în special, la casnici, prin impunerea unui preț reglementat, de 120 de lei/MWh, cu care producătorii români vând gazele furnizorilor pentru consumul casnicilor și all producătorilor de energie termică. Numai că, deși clienții finali au prețurile plafonate până la 31 martie, mecanismul de achiziție reglementată la 120 de lei/MWh expira la finalul acestui an. O lege cu mai multe prevederi, între care și prelungirea acestui termen până la 31 martie 2025, a fost votată în vară dar trimisă spre reexaminare de președinte și a reintrat în circuitul parlamentar (Plx 255). În absența ei, furnizorii urmau să cumpăre de la 1 ianuarie gazele la prețul pieței, mare, dar le vor vinde la prețul maxim plafonat (acum prețurile finale plătite sunt sub plafonul maxim de 310 lei/MWh, preț cu toaate taxele incluse către casnici) urmând ca bugetul de stat să acopere diferența.

Furnizorii au atenționat recent că în lipsa unei modificări legisative, facturile de gaze naturale ale consumatorilor casnici ar fi urmat să crească cu circa 10% de la 1 ianuarie 2025. Acum, prețurile finale sunt de 0,27-0,28 de lei/kWh, sub plafonul de 0,31 lei.

“E destul de neplacut pentru consumatori. De la 1 ianuatie se termină achiziția de gaze naturale la 120 de lei/MWh.  Asta înseamnă că furnizorii nu vor mai avea achiziția de gaze la 120 de lei, vor face furnizarea cu gaze din depozite sau din piață la prețul pieței. Credem că va crește prețul gazelor plătite de clienții casnici, de la 1 ianuarie, dar fiind în perioada de plafonare, nu va putea crește peste 0,31 lei/kWh, cât este plafonul”, a declarat săptămâna trecută președintele Asociației Furnizorilor de Energie (AFEER), Laurențiu Urulescu.

Odată cu modificarea legii de azi, care impune achiziția gazelor la 120 de lei până la finalul lui martie 2025, aceste scumpiri nu vor mai veni.

În România sunt 4,5 milioane de clienți casnici de gaze naturale.

 

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Lucrările pe ultimul lot aflat în construcție au ajuns la 85%
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Lucrările pe ultimul lot aflat în construcție au ajuns la 85%
Lucrările la lotul 1 Nord din Autostrada Bucureștiului A0, ultimul aflat în construcție, au ajuns la 85%, anunță joi Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare......
Peste 11:000 de pasageri afectați: Dan Air a anulat biletele de avion pentru care Netopia a reținut 900.000 de euro și îndeamnă pasagerii să-și recupereze banii de la procesatorul de plăți
Peste 11:000 de pasageri afectați: Dan Air a anulat biletele de avion pentru care Netopia a reținut 900.000 de euro și ...
Compania aeriană Dan Air a anunțat într-un comunicat de presă că rezervările pentru care Netopia nu a decontat banii, ...
Românii şi tranziţia energetică – Ce își doreşte populaţia (sondaj Banca Europeană de Investiţii/Ipsos)
Românii şi tranziţia energetică – Ce își doreşte populaţia (sondaj Banca Europeană de Investiţii/Ipsos)
Românii doresc o tranziţie energetică care să reducă costurile, să crească autonomia şi să aducă beneficii pentru ...
Alertă cu bombă pe Aeroportul Otopeni – Henri Coandă. Celulă de criză – Lista avioanelor afectate în toată Europa
Alertă cu bombă pe Aeroportul Otopeni – Henri Coandă. Celulă de criză – Lista avioanelor afectate în toată ...
Trei curse aeriene din sau către Italia au fost nevoite să îşi modifice traseele joi, în urma unor alerte privind prezenţa ...