Porsche a lansat cea mai puternică versiune a modelului Cayenne

Cu ajutorul sistemului Turbo E-Hybrid, Porsche Cayenne atinge o putere de 739 CP și un cuplu de 950 Nm. Acesta este cel mai puternic SUV din gama Porsche.
Robert Stan - mie, 30 aug. 2023, 07:58
Porsche a lansat cea mai puternică versiune a modelului Cayenne

După lansarea cu succes a noului Cayenne la începutul anului 2023, Porsche completează cea de-a treia generație a SUV-ului său cu un nou model de top. Ca și până acum, cel mai puternic Porsche Cayenne este un hibrid cu încărcare la priză (PHEV), însă cu performanțe mult superioare cunoscutului Turbo S E-Hybrid.

De altfel, conform oficialilor Porsche, noul sistem de propulsie Turbo E-Hybrid este o evoluție a Turbo S E-Hybrid cu câștiguri majore în autonomia electrică și, mai ales, în performanțele dinamice.

„Atât utilizarea de zi cu zi, cât și dinamica de conducere beneficiază în mod deosebit de pe urma schimbărilor. Un motor electric cu o putere de 130 kW (176 CP) completează motorul V8 twin-turbo de 4.0 litri de 441 kW (599 CP). Împreună, cele două unități de putere oferă 544 kW (739 CP) și un cuplu maxim de 950 Nm. Performanța lui Cayenne Turbo E-Hybrid este cel mai ușor de observat în momentul accelerației, atunci când mașina urcă de la 0 la 100 km/h în doar 3,7 secunde. Viteza maximă este limitată electronic la 295 km/h.

În privința autonomiei electrice, noua versiune Porsche Cayenne Turbo E-Hybrid se laudă cu distanțe mult mai mari grație utilizării unei baterii de 25,9 kWh. Cu ajutorul acesteia mașina poate parcurge strict în modul electric până la 82 de kilometri. Deși bateria de înaltă tensiune este mai mare, timpul de încărcare s-a redus la circa două ore și jumătate prin utilizarea unui încărcător de 11 kW.

Pentru că o creștere de putere trebuia susținută cu o stabilitate crescută, inginerii companiei germane au dotat mașina cu o nouă suspensie pneumatică adaptivă care dispune de o tehnologie cu două camere și două supape. Această tehnologie sporește confortul și siguranța în egală măsură, oferind în același timp un spectru mai larg al setărilor între modurile Comfort și Sport Plus.

Porsche Torque Vectoring Plus (PTV Plus) este, de asemenea, în dotarea standard a Cayenne Turbo E-Hybrid, în timp ce Porsche Dynamic Chassis Control (PDCC) este disponibilă ca opțiune.

În cazul variantei Cayenne Turbo E-Hybrid Coupé, producătorul oferă și un pachet GT care îi asigură o ținută chiar mai sportivă. Șasiul și sistemele de control, inclusiv suspensia pneumatică, sunt reglate special pentru această variantă. Sistemul de frânare de înaltă performanță Porsche Ceramic Composite (PCCB) este, de asemenea, standard în pachetul GT.

În exterior, pachetul GT iese în evidență printr-o secțiune frontală cu accente negre, extensii tot negre ale aripilor, țevi de eșapament poziționate central și un difuzor spate din fibră de carbon. Plafonul este și el realizat tot din fibră de carbon. Grație îmbunătățirilor Cayenne Turbo E-Hybrid Coupé cu pachet GT sprintează de la 0 la 100 km/h în 3,6 secunde și atinge o viteză maximă de 305 km/h.

Noul Turbo E-Hybrid este al doilea dintre cele trei modele hibride pe care Porsche a programat să le lanseze în 2023. Prețurile modelului încep în Germania de la 176.324 de euro, inclusiv TVA. Versiunea Coupé are un preț de bază de 179.775 de euro, iar adăugarea pachetului GT urcă suma solicitată de producător până la 208.454 de euro.

Citește și:
– Ferrari și Porsche, avantajate de compromisul dintre Comisia Europeană și Germania pe tema e-combustibililor
– Viitorul Porsche include versiuni electrice pentru Macan, 718, Cayenne și un nou SUV

Te-ar mai putea interesa și
Cât plătesc polițiștii pe asigurarea RCA? Poliția Capitalei caută RCA și oferă  o sumă peste media pieței
Cât plătesc polițiștii pe asigurarea RCA? Poliția Capitalei caută RCA și oferă o sumă peste media pieței
Poliția Capitalei, adică Direcția Generală de Poliție a Muncipiului București, caută RCA pentru mașinile sale, pentru o perioadă de doi ani. În prezent, asigurătorului polițiștilor este......
Google introduce etichete AI pentru reclamele care rulează în Search, YouTube şi Discover
Google introduce etichete AI pentru reclamele care rulează în Search, YouTube şi Discover
Google introduce etichete AI pentru reclamele care rulează în reţele sale, Search, YouTube şi Discover, a anunţat, recent, ...
Giurgiu: Ţigări fără acte de provenienţă în valoare de sute de mii de lei – descoperite de poliţiştii de frontieră
Giurgiu: Ţigări fără acte de provenienţă în valoare de sute de mii de lei – descoperite de poliţiştii de frontieră
Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au descoperit şi ridicat, pe parcursul a două zile, peste 66.000 de ţigarete, cu ...
Ucraina loveşte alte 10 petroliere din „flota fantomă” rusă în Marea Azov
Ucraina loveşte alte 10 petroliere din „flota fantomă” rusă în Marea Azov
Forţele armate ucrainene au lovit noaptea trecută, în Marea Azov, alte zece petroliere din aşa-numita "flotă fantomă" ...