Potrivit oficialilor companiei, litera „S” provine atât de la „mașină sport”, cât și de la termenul german „Sportwagenschmiede” (forja mașinilor sport). Proiectul s-a dezvoltat într-un ritm alert. Tobias Sühlmann, șeful departamentului de design Porsche (cu un background solid la Bentley și McLaren), a preluat funcția pe 1 februarie, iar lucrările au început imediat, în urma unui apel primit de la directorul executiv Michael Leiters.
„Avea o viziune pentru o mașină care să se situeze deasupra modelului 911, iar noi discutam câteva idei. Nu-mi vine să cred că, după această perioadă scurtă de timp, avem acum acel produs chiar lângă noi”, a declarat Sühlmann, completând că echipa sa, alături de departamentele de inginerie și aerodinamică, a fost imediat captivată de proiect.
Din punct de vedere estetic, Mission S adoptă o siluetă joasă și lată, cu aripi musculoase, faruri rotunde inspirate din lumea curselor și o priză de aer montată pe acoperiș. Această abordare conservatoare contrastează puternic cu modelul electric Luce de la Ferrari, al cărui design radical a stârnit reacții vehemente pe piață. La interior, Porsche elimină tendința ecranelor multiple: bordul folosește cinci instrumente rotunde și un turometru analogic, fără ecran central fix, oferind în schimb posibilitatea integrării unui smartphone pentru navigație.
Sub capotă, strategia propulsiei reprezintă o recalibrare majoră. Noua platformă cu motor central este extrem de flexibilă, putând acomoda sisteme pe benzină, hibride simple sau hibride plug-in, însă exclude complet o variantă pur electrică. „Nu va exista un vehicul electric cu baterie (BEV) pe acea platformă, deoarece în acest segment nu există cerere pentru un vehicul electric”, a subliniat tranșant Michael Leiters în cadrul unui interviu pentru Bloomberg TV. Configurația exactă a motorului rămâne secretă, însă Leiters promite „ceva care se înscrie perfect în ADN-ul Porsche”.
Deși prețul final nu a fost comunicat, CEO-ul a confirmat că modelul va costa „mult mai mult” decât un 911 standard. „Mission S este o idee despre cum ar putea arăta o astfel de mașină. Spun «ar putea». Este o viziune asupra modului în care Porsche poate continua să evolueze, rămânând în același timp inconfundabil Porsche. Aceasta reflectă unele dintre ideile, proporțiile și principiile de design care vor influența produsele noastre viitoare și vor contribui la conturarea următorului capitol al mărcii noastre”, a conchis Leiters. Dacă va primi undă verde pentru producție, Mission S va urma lansărilor programate pentru modelele electrice 718 Boxster și Cayman, precum și unui nou crossover din segmentul B.