”POS”-urile Revolut vor ajunge la 340 de parteneri autorizați ai Danubius Exim, distribuitor de terminale fiscale. Un Revolut Reader costă 40 de euro

Revolut Business și Danubius Exim au încheiat un parteneriat strategic pentru a crește flexibilitatea comercianților și a rețelelor de retail, ce constă în distribuirea terminalului Revolut Reader către clienții lor din România. Compania românească este prima din categoria sa, la nivel global, care a semnat un angajament cu Revolut Business pentru dispozitivul de plăți Revolut Reader și include o flotă inițială de 2.200 de terminale. Danubius va oferi, de asemenea, servicii de instruire a personalului și de mentenanță a terminalelor viitorilor clienți care vor utiliza Revolut Reader în punctele de vânzare.
Gabriela Ţinteanu - mar, 27 mai 2025, 14:08
”POS”-urile Revolut vor ajunge la 340 de parteneri autorizați ai Danubius Exim, distribuitor de terminale fiscale. Un Revolut Reader costă 40 de euro

Dispozitivul va fi distribuit prin rețeaua națională Danubius, care cuprinde peste 340 de parteneri autorizați, asigurând disponibilitatea la scară largă în toată România. Prețul standard este de 40 EUR + TVA per terminal, iar, în prezent, serviciile de instalare nu implică taxe suplimentare, informează Revolut.

Revolut Reader echipează comercianții cu un dispozitiv portabil de plată capabil să accepte atât plăți fizice, cât și virtuale cu cardul, inclusiv cele din portofelele digitale, oricând și oriunde.

Un sondaj recent Revolut Business realizat de Dynata a evidențiat că 30% dintre respondenții care folosesc băncile tradiționale s-au confruntat cu tranzacții lente, aceasta fiind cea de-a doua dificultate majoră întâmpinată, după comisioanele mari (39%). Experiențele digitale și mobile deficitare reprezintă de asemenea o provocare semnificativă (19%), alături de celelalte două menționate anterior.

„Prin parteneriatul încheiat cu Danubius, o companie de top în distribuția de dispozitive de plată și terminale fiscale, Revolut Business transformă România în prima piață care găzduiește o astfel de colaborare la nivel global. Acest parteneriat, cu unul dintre cei mai importanți parteneri ai Revolut din România, va pune Revolut Reader la dispoziția unui număr mare de retaileri și comercianți cu amănuntul, într-o piață unde avem peste 4,5 milioane de utilizatori.

Revolut este încântată să sprijine dezvoltarea unui ecosistem de plăți integrat și de încredere în România, contribuind la creșterea avantajului competitiv al companiilor și antreprenorilor. Cercetările indică faptul că fintech-urile sunt apreciate de sectorul B2B în primul rând pentru ofertele lor inovatoare (55%), iar antreprenorii preferă băncile digitale celor tradiționale datorită eficienței procesării tranzacțiilor (85%),”, a declarat Iulian Boia, Sales Manager Revolut Business România.

„De peste 30 de ani, Danubius a fost în avangarda inovației în domeniul fiscalizării, redefinind constant modul în care tehnologia servește ecosistemul comercial. Acest parteneriat cu Revolut Business – primul de acest fel la nivel global – este o extensie a angajamentului nostru de a anticipa nevoile reale ale pieței și de a provoca soluțiile convenționale. Devenind un distribuitor exclusiv al terminalului Revolut Reader, stabilim noi repere în proiectele de convergență între infrastructura de încasare de plăți și sistemul de fiscalizare.

Acest model hibrid face legătura între operațiunile bancare digitale și operațiunile fizice de retail, oferind companiilor o modalitate mai inteligentă, mai rapidă și mai transparentă de a se dezvolta. România devine astfel una dintre primele țări care facilitează o astfel de colaborare și suntem mândri să contribuim la această evoluție”, încheie Velin Ganev, CEO Danubius Exim.

Danubius Exim are peste un milion de terminale fiscale vândute micilor comercianți la nivel național. Fiind prima companie care a introdus o casă de marcat fiscală aprobată de autoritățile române (1999), Danubius a obținut prima certificare tehnică (Aviz nr. 1) pentru modelul MP500TR, primul aparat fiscal conform cu legislația din România.

Ulterior, compania a dezvoltat prima casă de marcat fiscală portabilă din România (2001), revoluționând piața cu un produs compact și inovator. Din 2006, Danubius a intrat în zona de echipamente de plată EFT POS ca reprezentant exclusiv pentru România al INGENICO și până în 2011 a repoziționat acest brand pe piața românească, ajungând la o cotă de piață de 30%.

După 2011, Danubius și-a regândit poziția pe piață și și-a mutat interesul către zona de servicii. Din 2022, a reintrat pe piața de vânzări EFT POS cu brandurile Datecs și Wiseasy, cu o prezență importantă în sectorul bancar din România, fiind agentul a două instituții de procesare de plăți. Danubius a lansat BlueCash-50 (2021), primul dispozitiv fiscal all-in-one care combină conformitatea fiscală și plățile digitale. Peste 8.000 de dispozitive BlueCash-50 sunt utilizate de comercianții români, îmbunătățind eficiența și conformitatea.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
FIDELIS decembrie. Important pentru sutele de mii de români care au dat bani statului și pentru cei care vor să o facă în viitor. Ultima ediție Fidelis e pe Bursă. Cum poți cumpăra
FIDELIS decembrie. Important pentru sutele de mii de români care au dat bani statului și pentru cei care vor să o facă ...
Titlurile de stat Fidelis emise în luna decembrie au debutat deja la tranzaționare la Bursa de Valori București (BVB). Este vorba despre un pachet cu o valoare totală de 1,5 miliarde de lei. ...
ANRE i-a amendat din nou pe americanii de la BSOG pentru că nu vor să vândă gaze ieftine. Amenda totală e de 54 de milioane de lei, e pe cifra de afaceri și nu e prima
ANRE i-a amendat din nou pe americanii de la BSOG pentru că nu vor să vândă gaze ieftine. Amenda totală e de 54 de milioane ...
ANRE a amendat din nou, de data asta cu 3% din cifra de afaceri a anului trecut, firma Black Sea Oil and Gas (BSOG) și partenerii ...
Ultima oră. Cumulul pensiei cu salariul va fi în continuare  permis. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: Sunt domenii critice unde nu se poate altfel
Ultima oră. Cumulul pensiei cu salariul va fi în continuare permis. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: Sunt ...
În domenii cheie, cu deficit de personal, cumulul pensiei cu salariul va fi permis cel puțin încă un an, a spus ministrul ...
Alertă de la Banca Națională: Mare atenție la creditele imobiliare și la cele în valută! Este fără precedent
Alertă de la Banca Națională: Mare atenție la creditele imobiliare și la cele în valută! Este fără precedent
Banca Națională a României a ridicat nivelul de alertă în ceea ce privește creditele în valută și cele imobiliare. ...