Poşta Română, în negocieri avansate cu o instituţie bancară pentru furnizarea de servicii financiare la ghişeu

Poşta Română se află în negocieri avansate cu o instituţie bancară pentru furnizarea de servicii financiar-bancare la ghişeu, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, directorul general al Poştei Române, Alexandru Petrescu.
Economica.net - lun, 11 aug. 2014, 12:36
Poşta Română, în negocieri avansate cu o instituţie bancară pentru furnizarea de servicii financiare la ghişeu

‘Avem o serie de contracte, în radar, ca prioritate, unul este pentru distribuirea cardurilor de sănătate, iar autoritatea contractantă este Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Suntem, de asemenea, într-un stadiu avansat în negocierea parteneriatului cu o entitate bancară pentru a lansa un portofoliu de servicii financiar-bancare la ghişeu. Va fi un portofoliu de servicii primare, simpliste, tipice pentru tipul de client care ne calcă pragul. Vom avea cont curent, carduri de credit, carduri de distribuire a pensiilor, împrumuturi mici şi alte servicii financiar-bancare, care pot ajuta la creşterea nivelului de bancarizare al României. Sperăm ca în următoarele 30 de zile să ajungem la nominalizarea unei instituţii financiare şi împreună cu ei să demarăm procesul de lansare a portofoliului de servicii’, a precizat Petrescu.

Potrivit sursei citate, o altă zonă interesantă pentru companie este cea de brokeraj, precum şi lansarea unui sistem de francizare a serviciilor poştale.

‘Am lansat Poşta Româna Broker Asigurări. Suntem şi aici într-un stadiu avansat. Am depus, în urmă cu 30 de zile, la ASF, documentaţia necesară avizării şi am toată încrederea că Poşta Română poate deveni cel mai important broker de asigurări din România. Ne vom axa, în special, pe asigurările de tip obligatoriu. De asemenea, suntem tot într-un stadiu avansat de a lansa un sistem de francizare a serviciilor poştale. Discutăm cu o serie de retaileri din România în a deschide oficii poştale în magazine tip ‘convenience store’, de obicei ele se află în spatele magazinului, unde coabitează foarte bine serviciile de tip comercial cu serviciile poştale, de unde clienţii îşi pot ridica pensiile sau retribuţiile sociale. Ne gândim să avem prima franciză operabilă în mediul urban în luna august’, a adăugat Alexandru Petrescu.

Şeful Poştei Române nu exclude extinderea în afara graniţelor ţării, existând un proiect în lucru, care presupune şi ‘prezenţă poştală şi în afara graniţelor României’.

În ceea ce priveşte situaţia financiară a companiei, Petrescu estimează că Poşta Română va încheia anul 2014 cu un profit operaţional consolidat, dar şi cu servicii poştale mai bine orientate către clienţi. Acesta nu exclude şi o listare la bursă după finalizarea procesului de privatizare.

‘Suntem în continuare pe profit operaţional. Cred că vom termina anul 2014 cu un profit operaţional consolidat, cu servicii poştale mai bine orientate către clienţi şi cu un parcurs de privatizare aproape de finalizare. (…) Este foarte probabil să ajungem şi la o listare la bursă. În toate modelele de privatizare care au avut la bază tranzacţii private, non-IPO, în cele din urmă listarea a fost modul optim de valorificare al investiţiei în companie. Aşa că şi listarea la bursă, mai devreme sau mai târziu, cu siguranţă se va întâmpla’, a adăugat şeful operatorului poştal.

Poşta Română este lider pe piaţa serviciilor poştale în România, cu o cifră de afaceri anuală de peste 1,2 miliarde lei, şi operează printr-o reţea de 5.693 de unităţi poştale cu acoperire naţională. Dintre acestea, 1.081 sunt unităţi informatizate. Compania este unul dintre cei mai importanţi angajatori din economia românească, cu aproximativ 27.500 de salariaţi, oferind produse şi servicii poştale şi financiare tuturor clienţilor de pe teritoriul României. Anual, compania procesează un volum de sute de milioane de trimiteri poştale şi distribuie către 5 milioane de beneficiari drepturile băneşti aferente sistemului public de pensii, al asigurărilor sociale de stat, IOVR, agricultori şi pensii militare.

Statul român, prin MSI, deţine 75% din acţiunile CNPR, iar restul de 25% sunt deţinute de Fondul Proprietatea.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...