Poşta Română: Profit operaţional de 22,5 mil. lei în T1. Personalul de conducere, redus cu 55%

Compania Naţională Poşta Română (CNPR) estimează un profit operaţional de 22,5 milioane lei pentru primul trimestru al anului 2014, a arătat, marţi, purtătorul de cuvânt al Poştei Române, Dan Dumitrescu.
Economica.net - mar, 06 mai 2014, 15:12
Poşta Română: Profit operaţional de 22,5 mil. lei în T1. Personalul de conducere, redus cu 55%

Potrivit acestuia, luna mai este a şasea lună consecutiv în care compania obţine profit operaţional, în condiţiile în care în luna mai 2012, la preluarea managementului de către noua echipa de conducere, compania se afla în prag de insolvenţă, cu pierderi de peste 480 milioane lei.

‘Procesul de readucere a companiei pe profit s-a datorat implementării unei serii de măsuri luate de managementul companiei privind eficientizarea şi dezvoltarea activităţii, cât şi a optimizării cheltuielilor, prin restabilirea echilibrului între volumul de prestaţii poştale şi a numărului de angajaţi, atât la nivel operaţional cât şi la nivel administrativ. În aceste condiţii personalul de conducere a fost redus cu 55%, de la 388 în martie 2012, la 173 în martie 2014, iar personalul funcţional s-a redus cu 16% de la 2.128 în martie 2012 la 1.771 în martie 2014. Personalul operaţional s-a redus, prin disponibilizare colectivă, cu 3.650 angajaţi, respectiv cu 11%. În luna mai 2012, la preluarea managementului de către noua echipa de conducere, Poşta Română se afla în prag de insolvenţă, cu pierderi de peste 480 milioane lei, acumulate în perioada anilor 2009 – 2011’, a declarat, marţi, Dan Dumitrescu, într-un comunicat remis AGERPRES.

Acesta a precizat că veniturile Poştei Române în luna precedentă schimbării de management (aprilie 2012) au fost de 99,3 milioane lei, în timp ce cheltuielile se situau la un nivel de 109,2 milioane lei, determinând pierderi de 9,9 milioane lei.

‘Doi ani mai târziu, în luna martie 2014, veniturile Poştei Române au fost de 97,5 milioane lei, în timp ce cheltuielile se situau la un nivel de 89,5 milioane lei, rezultând astfel un profit de 8 milioane lei. Pentru perioada octombrie 2013 – martie 2014, profitul operaţional înregistrat este de 37,3 milioane lei’ a mai adăugat Dumitrescu.

De asemenea, CNPR şi-a achitat datoriile către stat în primele trei luni ale acestui an, cuantumul taxelor şi impozitelor (TVA, CAS, etc) depăşind 67 milioane lei.
Raportat la totalul costurilor anuale ale companiei, ponderea cheltuielilor salariale a rămas constantă la un nivel de 70%. Potrivit sursei citate, creşterea veniturilor lucrătorilor poştali este asigurată printr-un mecanism triplu: spor de vechime (între 5 – 25%) plus spor de fidelitate (între 3 – 18%) plus automatul de clasa (creşterea periodică, cu 3-7% la fiecare 3 ani, a salariului de baza în urma unui examen), precizează CNPR. Pe de altă parte, strategia investiţională a CNPR pentru anul 2014 va urmări cu precădere crearea unor condiţii corespunzătoare pentru desfăşurarea activităţii poştale.

‘Odată cu stabilizarea situaţiei financiare, Poşta Română şi-a stabilit o serie de direcţii de acţiune, corelate cu sursele de finanţare disponibile, respectiv modernizarea şi extinderea sistemului informatizat, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă oferite personalului, modernizarea şi amenajarea oficiilor poştale existente şi aducerea lor la un standard de dotare şi funcţionare cât mai ridicat şi eficientizarea şi securizarea activităţii de transport’, a mai spus Dan Dumitrescu.

Poşta Română este lider pe piaţa serviciilor poştale în România cu o cifră de afaceri anuală de peste 1,2 miliarde lei şi operează printr-o reţea de 5.687 unităţi poştale, cu acoperire naţională, având 27.305 angajaţi. Anual, compania procesează un volum de sute de milioane de trimiteri poştale şi distribuie către 5 milioane de beneficiari drepturile băneşti aferente sistemului public de pensii.

Reprezentantul Poştei Române a venit cu aceste precizări în urma anunţului făcut marţi de liderul sindicaliştilor din Poştă, Matei Brătianu, potrivit căruia membrii Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) vor picheta, miercuri, sediul companiei, solicitând totodată demiterea directorului general al CNPR, Ion Smeeianu, şi a directorului executiv, Rosita Alexe.

‘Solicităm atât demiterea directorului general Ion Smeeianu, cât şi a directorului executiv al CNPR, Rosita Alexe. De asemenea, dorim să se renunţe la ‘guvernanţa corporativă’ şi să se revină la vechea formă de conducere. Nu în ultimul rând, cerem să fie angajat imediat personalul necesar pe posturile vacante din operaţional, respectiv factori poştali, agenţi poştali, oficianţi, lucrători în tranzite. Este necesară, totodată, acordarea unei creşteri salariale egale cu echivalentul inflaţiei, în sumă fixă, tuturor salariaţilor, începând cu data de 1 iunie’, a precizat liderul sindical.

Potrivit acestuia, salariile angajaţilor obişnuiţi ai Poştei Române au scăzut în acest an cu 10%, în timp ce salariile ”elitelor companiei’ au crescut cu 18,5%, în medie.

‘Directorul general Ion Smeeianu avea în 2012 un salariu brut lunar de 10.000 de lei, în timp ce în 2014 a ajuns la un venit net de 48.000. Faţă de data de 31 mai 2012, când erau 111 salariaţi în funcţii de conducere, la ora actuală sunt 220. În acelaşi timp, în ultima perioadă, au fost concediaţi 4.000 de salariaţi, dispărând 10.000 de posturi din grilă. Din acest motiv, angajaţii care au rămas sunt super-aglomeraţi, iar compania a pierdut 96% din piaţa de mesagerie, 97% din piaţa de curierat şi 30% din piaţa de corespondenţă’, a explicat Brătianu.

 

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...