Poșta Română se mută. Cu cât vrea să închirieze actualul sediul central din București

Poșta Română vrea să își optimizeze balanța de venituri și cheltuieli și anunță că se va muta din actualul sediu central, aflat pe bulevardul Dacia din București. Clădirea va fi închiriată, iar compania cere suma de 60.000 euro pe lună.
Lidia Neagu - mar, 28 ian. 2025, 17:45
Poșta Română se mută. Cu cât vrea să închirieze actualul sediul central din București

„Ne vom muta în alt sediu și clădirea actuală va fi închiriată în perioada următoare cu 60.000 de euro pe lună. Procesul de eficientizare a companiei a vizat, spre exemplu, și reducerea numărului de șoferi arondați sediului central. Înainte erau 23 de șoferi, acum au rămas 2. Reducerea numărului de șoferi a fost urmată de reducerea numărului de mașini. Aveam lângă clădire o parcare pentru care plăteam 2.000 de euro lunar. Astfel, cheltuielile acestea au fost eliminate”, a declarat, într-o conferință de presă Valentin Ștefan, directorul general al companiei.

Poșta Română derulează de mai mulți ani un program prin care închiriază spațiile comerciale care îi aparțin. Portalul imobiliar al companiei promovează în prezent 459 de proprietăți, împărțite pe categorii: spații comerciale, birouri, apartamente și terenuri

În 2024, Poșta Română a atras venituri suplimentare din închirieri de aproape 16 milioane de lei, cu 48% mai mult decât anul precedent.

De altfel, pentru 2024, compania a anunțat cel mai bun an al său din ultimii 35 ani, cu venituri în urcare cu 9% față de anul anterior, la 1,78 miliarde de lei, în plus cu 150 de milioane de lei sau aproximativ 30 de milioane de euro.

Compania Națională Poșta Română este organizată în opt sucursale regionale care coordonează 41 de oficii județene de poștă și Oficiul Poștal Municipal București plus Fabrica de Timbre. În total, deține o rețea de peste 5.000 de subunități poștale la nivel național.

În prezent, compania se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (93,52% din pachetul de acţiuni) şi Fondul Proprietatea (6,48%).

Te-ar mai putea interesa și
Iranul anunţă că un acord cu SUA este condiţionat de un armistiţiu în Liban
Iranul anunţă că un acord cu SUA este condiţionat de un armistiţiu în Liban
Iranul a reafirmat luni că orice acord cu SUA pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu este condiţionat de un armistiţiu în Liban, unde armata israeliană loveşte poziţii ale......
CEC Bank – Pachet special pentru copii şi adolescenţi: Smart Junior
CEC Bank – Pachet special pentru copii şi adolescenţi: Smart Junior
CEC Bank anunţă Pachetul Smart Junior – o soluție completă de cont, card și aplicație bancară destinată copiilor ...
Cutremur la eMAG: Scădere bruscă a afacerilor și pierderi aproape duble în 2025
Cutremur la eMAG: Scădere bruscă a afacerilor și pierderi aproape duble în 2025
Dante International, compania ce include eMAG România, cel mai mare retailer online din țară, diviziile eMAG Ungaria și ...
Românii nu vor premier independent şi sunt de acord cu alegeri anticipate. Ce crede populaţia despre relațiile cu UE şi SUA – sondaj Avangarde
Românii nu vor premier independent şi sunt de acord cu alegeri anticipate. Ce crede populaţia despre relațiile cu UE ...
Peste jumătate dintre români consideră că desemnarea unui premier independent care să conducă un guvern format din ...