Poşta va livra permisele de conducere în următorii patru ani

 Poşta Română va furniza Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, în următorii patru ani, servicii de curierat pentru livrarea permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare a vehiculelor la domiciliul solicitanţilor, contractul fiind de 32,1 milioane lei.
Economica.net - mar, 06 aug. 2013, 11:00
Poşta va livra permisele de conducere în următorii patru ani

Valoarea contractului include TVA.

Contractul a fost atribuit prin licitaţie în prima parte a lunii iunie, iar Poşta Română a fost singurul ofertant în cadrul procedurii de atibuire, conform datelor publicate de www.e-licitatie.ro.

Conform caietului de sarcini, operatorul poştal naţional va livra minim cinci milioane de plicuri pe perioada contractului.

Poşta a mai câştigat un contract pentru transportul permiselor şi certificatelor în 2009, pentru 50 de milioane de lei.

Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat a fost înfiinţată în 2005 şi are ca obiect de activitate, printre altele, şi prestarea unor servicii, direct sau în calitate de intermediar, la cererea şi in contul beneficiarilor străini, privind înmatricularea şi radierea din circulaţie a autovehiculelor, precum şi instruirea în vederea susţinerii examenelor de conducător auto.

Poşta este cel mai mare operator local de profil şi are o reţea teritorială de 5.600 de unităţi poştale şi 32.000 de angajaţi. Acţionarii companiei sunt Ministerul pentru Societatea Informaţională – 75% şi Fondul Proprietatea – 25%.

Te-ar mai putea interesa și
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern. Partidul Social Democrat a decis, miercuri seara, intrarea la......
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate Starshield
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate ...
Elon Musk a declarat miercuri că orice încetinire a reţelei militare Starshield în Ucraina se datorează guvernului american, ...
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, afirmă că este nevoie de o prezenţă aliată mai mare în zona Mării Negre, subliniind ...
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile Striker și Spring, dar și Sandero sau Bigster ne vor asigura creșterea
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile ...
Într-o discuție cu un grup de jurnaliști români prezenți la expoziția auto de la Paris, Frank Marotte, vicepreședinte ...