Posturile de radio din Atena au încetat emisia, protestând faţă de măsurile de austeritate

Toate posturile de radio publice sau private din Atena au încetat emisia luni, organizând o grevă de 24 de ore la care participă jurnalişti, tehnicieni şi personalul administrativ, potrivit Mediafax. Sindicatele din radio protestează faţă de disponibilizările masive şi încălcarea convenţiilor colective de lucru în posturile de radio din Grecia.
Economica.net - lun, 28 nov. 2011, 14:52

Criza datoriilor care afectează ţara de doi ani, precum şi restricţiile impuse de o serie de legi asupra flexibilităţii forţei de muncă în schimbul împrumuturilor internaţionale au afectat puternic mass-media din Grecia. Două cotidiene care existau de peste zece ani s-au închis în 2010.

Personalul cotidianului de stânga Eleftherotypia, care a apărut încă de la îndepărtarea dictaturii coloneilor în 1974, a fost în grevă două zile săptămâna trecută, reclamând neplata salariilor de două luni.

Sectorul mass-media cel mai afectat este audiovizualul, un peisaj complet nereglementat, unde disponibilizările, nesiguranţa şi salariile în scădere sunt obişnuite.

La postul privat de televiziune grec Alter, puternic îndatorat, cei 650 de jurnalişti, tehnicieni şi angajaţi administrativi ai postului, au participat la mai multe greve în ultimele luni pentru a protesta faţă de neplata salariilor timp de şapte luni.

Instituţii media publice, Radioteleviziunea publică (Ert), precum şi agenţia de presă grecească (Ana, semi-oficială) au manifestat prin întreruperea lucrului săptămâna trecută pentru a denunţa reducerea salariilor şi a personalului după adoptarea unei legi recente cu privire la şomajul tehnic.

Sindicatele din mediul public şi privat au făcut apel la o grevă generală joi împotriva măsurilor de austeritate, prima după desemnarea la început de noiembrie a guvernului de uniune naţională condus de Lucas Papadermos, după demisia guvernului socialist condus de Georgios Papandreou.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
NEPI Rockcastle, liderul pieței de centre comerciale din România vizează dublarea valorii portofoliului până la 15 miliarde de euro în următorii cinci ani....
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în ...
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...