Pot începe plățile pe subvenția la motorină. Cadrul legal a fost finalizat

03 09. 2022
Syn Trac tractor Arad 1

„După cum v-am asigurat de fiecare dată, facem tot ce este posibil pentru ca sumele cuvenite să ajungă în cel mai scurt timp la fermierii noştri. Astfel, am elaborat ordinul de ministru pentru acordarea subvenţiilor la acciza de motorină, care a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 867, din data de 2 septembrie 2022, la 24 de ore de la data publicării HG nr. 1.074 în Monitorul Oficial nr. 859, din 1 septembrie 2022 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură”, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

Săptămâna viitoare, funcţionarii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură vor demara operaţiunile necesare în vederea alocării sumelor pentru plata accizei la motorina utilizată în agricultură, pe trimestrul doi al anului 2022.