Potrivirea copiilor cu familiile care doresc să adopte, făcută cu ajutorul unui soft

Potrivirea teoretică dintre copii şi familiile care doresc să adopte se va face cu un soft care ţine cont şi de vechimea solicitării, în acest fel urmărindu-se eliminarea abuzurilor angajaţilor şi a practicilor actuale prin care familiile îşi aleg copiii, a declarat preşedintele ORA, Bogdan Panait.
Economica.net - vin, 06 apr. 2012, 18:24
Potrivirea copiilor cu familiile care doresc să adopte, făcută cu ajutorul unui soft

Preşedintele Oficiului Român pentru Adopţii (ORA), Bogdan Panait, a declarat, vineri, că potrivirea teoretică a familiilor care doresc să adopte copiii se va face cu ajutorul unui soft, în funcţie de mai multe criterii menţionate de solicitanţi în cererea de adopţie.

De asemenea, potrivirea teoretică va ţine cont şi de vechimea cererilor, Panait precizând că multe dintre familiile adoptatoare reclamă timpul prea mare de aşteptare.

„Nu mai lăsăm la latitudinea unui angajat să facă potrivirea teoretică. (…) Vrem să eliminăm preactica prin care familiile îşi aleg copii şi abuzurile din partea salariaţilor. Sunt lucruri în afara legii, pe care vrem să le stopăm”, a mai spus şeful ORA.

Bogdan Panait a precizat că softul care face legătura între particularităţile menţionate de familie şi copii este deja funcţional, în prezent fiind în faza de testare şi ar putea fi utilizat în aproximativ două săptămâni.

Şeful ORA a explicat că la nivel central se realizează doar potrivirea teoretică, dosarele familiilor pentru care se identifică un copil fiind trimise direcţiilor judeţene care încep procedura potrivirii practice.
Noua Lege a adopţiei mai reglementează faptul că „potrivirea” între copilul adoptabil şi persoana sau familia atestată este o etapă premergătoare încredinţării în vederea adopţiei, fiind obligatoriu ca aceasta să se realizeze acordându-se prioritate rudelor copilului din cadrul familiei extinse şi altor persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie pentru o perioadă de cel puţin şase luni, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior.

Reglementarea potrivirii teoretice este iniţiată de ORA pentru copiii aflaţi în evidenţa sa şi care urmează să fie încredinţaţi în vederea adopţiei, prin identificarea şi selectarea din Registrul Naţional de Adopţii a persoanelor sau familiilor atestate care răspund în cea mai mare măsură nevoilor copiilor.
Lista persoanelor sau familiilor se transmite, pentru continuarea demersurilor de potrivire, direcţiei de la domiciliul copilului. Selecţia celei mai potrivite persoane sau familii care urmează să parcurgă etapa potrivirii practice este realizată de către compartimentul de adopţii şi postadopţii din structura direcţiei, numai din lista transmisă de ORA.

Preşedintele ORA, Bogdan Panait, a prezentat noua Lege a adopţiilor, precizând că sâmbătă intră în vigoare modificările aduse Legii 273/2004.

Noile reglementări extind sfera persoanelor cu reşedinţa în străinătate care pot adopta internaţional copii din România. Practic, începând de sâmbătă, toţi români care locuiesc în străinătate şi doresc să înfieze un copil din România vor putea demara procesul de adopţie, prima etapă fiind solicitarea atestatului de familie adoptatoare.

Te-ar mai putea interesa și
Centrală fotovoltaică pusă gratis la client, pentru autoconsum, se plătește doar energia.  Business-ul promovat de Greenvolt în România se extinde: 11 proiecte dezvoltate în Dobrogea, 2,5 MW
Centrală fotovoltaică pusă gratis la client, pentru autoconsum, se plătește doar energia.  Business-ul promovat de ...
Greenvolt Next Romania, parte a Greenvolt Group, dezvoltă 11 proiecte de producere a energiei din surse regenerabile în Dobrogea, cu o capacitate totală instalată de aproximativ 2,5 MW, potrivit......
SUA – Camera Reprezentanţilor din Congres aprobă permanentizarea orei de vară
SUA – Camera Reprezentanţilor din Congres aprobă permanentizarea orei de vară
Camera Reprezentanţilor din Congresul SUA a votat marţi, cu sprijin din partea ambelor partide, un proiect de lege pentru ...
FOTO Froo lansează primul magazin pe roți din România. Ideea pe care Dinu Patriciu a încercat-o în urmă cu 16 ani revine
FOTO Froo lansează primul magazin pe roți din România. Ideea pe care Dinu Patriciu a încercat-o în urmă cu 16 ani revine
Polonezii de la Zabka au lansat primul food truck Froo din România, în timp ce a ajuns la o rețea de 230 de magazine pe ...
Scandal în România – Percheziţii la Casa de Pensii Bucureşti. Fals în acte pentru ca sute de persoane să iasă fraudulos la pensie
Scandal în România – Percheziţii la Casa de Pensii Bucureşti. Fals în acte pentru ca sute de persoane să iasă ...
Procurorii DIICOT efectuează miercuri percheziţii în biroul unui funcţionar de la Casa de Pensii Bucureşti, acuzat că ...