PPC a pus peste 100 de milioane de euro în firma care a cumpărat parcul eolian al Lukoil din România

Firma controlată de PPC care a cumpărat parcul eolian al Lukoil din România, de 84 MW, a primit o infuzie de capital de 104 milioane de euro.
Mihai Nicuţ - lun, 27 mai 2024, 18:44
PPC a pus peste 100 de milioane de euro în firma care a cumpărat parcul eolian al Lukoil din România

PPC Renewables a majorat capitalul social al companiei Spark Wind Park SRL, pe care o controlează integral, cu 104 milioane de euro, echivalentul a 517 milioane de lei, prin emiterea a 517 milioane de părți sociale noi, cu o valoare nominală de 1 leu. Decizia a fost luată în data de 4 aprilie 2024, pottrivit datelor publicate azi în Monitorul Oficial. Ca atare, capitalul social al Spark Wind Park a crescut de la un leu la 517 milioane de lei, conform deciziei de la începutul lui aprilie.

Spark Wind Park este firma prin care grecii de la PPC, care au cumpărat toate business-urile Enel din România, au achiziționat firma Land Power, controlată de grupul Lukoil, cea care opera un parc eolian cu o capacitate instalată de aproximativ 84 MW, situat în comunele Topolog și Dorobanțu, județul Tulcea.

Contractul a fost semnat anul trecut, dar afacerea a fost încheiată în acest an, în luna martie, când s-a făcut transferul părților sociale deci este posibil ca o parte din această sumă să fi fost folosită pentru această tranzacțe.

Capacitățile de producție de energie din surse regenerabile ale grupului PPC vor ajunge la un nivel de aproape 2 GW în România, ca urmare a creșterii investițiilor la niveluri fără precedent, potrivit planului anunțat de PPC în luna ianuarie. Astfel în următorii trei ani vor fi puse în funcțiune capacități în regenerabil cu o capacitate însumată de 1,3 GW, mai mult decât dublu față de nivelul atins în ultimii 15 ani de companiile preluate în România, mai aratăta atunci compania. La începutul anului, PPC avea un portofoliu de 600 MW instalați în regenerabile în Ronmânia

Citește și:

 

 

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Războiul brânzeturilor – Negocierile comerciale SUA-Mexic, blocate de o dispută privind denumirile brânzeturilor
Războiul brânzeturilor – Negocierile comerciale SUA-Mexic, blocate de o dispută privind denumirile brânzeturilor
Denumirile brânzeturilor au devenit un punct de blocaj în negocierile comerciale dintre SUA şi Mexic, potrivit unor surse guvernamentale mexicane care au vorbit sub condiţia anonimatului,......
Wizz Air lansează trei noi rute din Suceava
Wizz Air lansează trei noi rute din Suceava
Compania aeriană Wizz Air lansaează trei noi rute de pe aeroportul din Suceava în programul de iarnă.
VIDEO Veste bună pentru șoferi: secțiunea de autostradă cu primul tunel din România care s-au putea deschide înainte de termen
VIDEO Veste bună pentru șoferi: secțiunea de autostradă cu primul tunel din România care s-au putea deschide înainte ...
Lucrările la cei aproape 10 km ai secțiunii Tigveni-Curtea de Argeș, parte din autostrada Sibiu-Pitești ar putea fi finalizați ...
Connections anunță creșterea profitului net cu 97% în S1 și proiecte digitale de importanță națională
Connections anunță creșterea profitului net cu 97% în S1 și proiecte digitale de importanță națională
Connections (CC), companie de transformare digitală listată la Bursa de Valori București, pe piața AeRO Premium, raportează ...