PPC a semnat cu Amazon un memorandum pentru construirea unui centru de date în Macedonia de Nord
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/04/ppc-logo-42345634-582x420.jpg)
Memorandumul stabileşte cadrul şi termenii principali pentru dezvoltarea acestui centru de date.
Potrivit sursei citate, în cadrul acordului, AWS va închiria centrul de date pentru o perioadă de 15 ani, după finalizarea acestuia, în timp ce PPC va asigura amplasamentul, clădirile şi infrastructura energetică necesară. AWS va instala şi opera infrastructura IT.
„În faza iniţială, centrul de date vizează o capacitate de 300 MW de energie de intrare. PPC şi AWS intenţionează să exploreze o extindere suplimentară (până la 1GW), sub rezerva acordului reciproc, condiţiilor de piaţă şi încheierii unor acorduri definitive suplimentare”, se menţionează în comunicat.
Totodată, AWS va achiziţiona, iar PPC va furniza energie în baza unor acorduri pe termen lung de achiziţie de energie regenerabilă, în conformitate cu obiectivul Amazon de a atinge un nivel carbon net zero în operaţiunile sale până în 2040.
Separat, cele două companii intenţionează să colaboreze pe mai mulţi ani în domeniul serviciilor cloud şi al inteligenţei artificiale, în vederea susţinerii transformării digitale a grupului energetic.
Memorandumul are caracter obligatoriu, însă proiectul şi toate condiţiile comerciale, inclusiv cele menţionate anterior, rămân condiţionate de negocierea şi încheierea acordurilor definitive, precum şi de îndeplinirea unor condiţii uzuale, între care finalizarea verificărilor de tip due diligence, obţinerea racordării la reţeaua electrică şi a tuturor aprobărilor necesare din partea autorităţilor competente.