PPC construiește o nouă stație electrică la nord de București, în Balotești, investiție de 75 mil. lei. Ce avantaje vor avea clienții 

Rețele Electrice România, parte a grupului PPC în România, a început lucrările de construcție la o nouă stație de transformare 110/20 kV în Balotești, cu scopul de a crește capacitatea de racordare și siguranța în alimentarea cu energie electrică pentru clienții din zona localităților Balotești, Corbeanca și Otopeni, arată un comunicat al companiei de distribuție a energiei electrice.
Mihai Nicuţ - vin, 13 feb. 2026, 13:25
PPC construiește o nouă stație electrică la nord de București, în Balotești, investiție de 75 mil. lei. Ce avantaje vor avea clienții 

Stația va fi finalizată în 2027, în urma unei investiții în valoare de peste 75 milioane lei, asigurată din fondurile proprii ale companiei.

Lucrările la structura clădirii ce va găzdui cea mai nouă stație 110/20 kV din portofoliul Rețele Electrice România au început în luna ianuarie, stația fiind proiectată într-o construcție interioară proiectată pentru siguranță și eficiență energetica ridicată.

În paralel, se lucrează la integrarea noii stații de transformare in rețeaua energetică existentă, urmând să se monteze echipamentele necesare în stația Otopeni, de unde se va face unul din racordurile de înaltă tensiune al noii stații, al doilea racord de înaltă tensiune fiind proiectat a se realiza din stația de transformare Buftea.

“Construirea unei noi stații de transformare în zona Balotești reprezintă un proiect de importanță strategică, având ca scop creșterea rezilienței și disponibilității rețelei, rezultând astfel  îmbunătățirea serviciului de distribuție, într-o zonă cu consum într-o continuă expansiune. Poziționarea stației Balotești între cele trei stații de transformare deja funcționale în zonă (Otopeni, Buftea, Căciulați) va permite o echilibrare eficientă a sarcinilor, reducerea pierderilor de energie și creșterea siguranței în alimentarea cu energie electrică. Soluția adoptată asigură o flexibilitate sporită în alimentare, posibilitatea de preluare a fluxurilor de putere în regimuri variate de funcționare și o integrare eficientă în infrastructura de distribuție a energiei electrice, contribuind astfel la îmbunătățirea performanței și fiabilității sistemului.

Noua legătură pe înaltă tensiune între stația Buftea și noua stație Balotești va crește flexibilitatea rețelei de înaltă tensiune prin asigurarea tranzitului de energie dinspre vestul Municipiului București spre Nordul acestuia,” a declarat Mihai Pește, Director General al Rețele Electrice România.

Stația va fi dotată cu echipamente de ultimă generație, care asigură o distribuție fiabilă a energiei electrice – celule capsulate de tip GIS (Gas insulated switchgear), fiind configurată cu un sistem dublu de bare unite printr-o cuplă transversală (2 celule linie, 2 celule transformator, 2 celule măsură și o celulă cuplă).

Aceasta va funcționa inițial cu două transformatoare cu capacitate de câte 25 MVA, iar proiectul permite extinderea capacității până la 2 x 63 MVA, în funcție de evoluția consumului de energie din zonă.

Astfel, noua stație va putea asigura racordarea de noi consumatori în urma dezvoltării infrastructurii din zonă. Racordarea noii stații se va realiza din stația electrică Otopeni, printr-o soluție tehnică modernă, folosind un cablu de înaltă tensiune cu o lungime de aproximativ 13 kilometri.

Această legătură va asigura alimentarea sigură și stabilă a viitoarei stații Balotești. Valoarea investiției pentru realizarea noii stații de transformare Balotești depășește 75 milioane lei, buget ce va fi asigurat din fondurile proprii ale Rețele Electrice România.

Tot în această zonă, Rețele Electrice România desfășoară lucrări de modernizare a liniilor electrice de medie tensiune din zona localității Balotești, în cadrul unui proiect co-finanțat prin intermediul Fondului pentru Modernizare, gestionat de Ministerul Energiei.

Proiectul vizează modernizarea și creșterea capacității de transport a mai multor linii aeriene de 20kV și 0,4kV din zona localității Balotești, județul Ilfov, în beneficiul a 15.000 de clienți. Liniile vor fi trecute din aerian în subteran, rețeaua devenind astfel mai rezilientă În plus, vor fi modernizate posturile de transformare, folosind posturi în anvelopă de beton, care asigură un grad ridicat de protecție și reziliență. Lucrările de modernizare a liniilor electrice de medie tensiune însumează peste 115 milioane lei din care  23 milioane lei vor fi asigurați din fondurile proprii ale operatorului de distribuție, restul provenind din Fondul pentru Modernizare. Integrarea celor 2 proiecte vizează creșterea  siguranței în alimentare prin modernizarea, buclarea și reducerea lungimilor anumitor segmente de rețea existente prin dezvoltarea de noi linii de medie tensiune din viitoarea stație de transformare Balotești.

Compania Rețele Electrice România operează rețele cu o lungime totală de circa 134.000 de kilometri în trei zone ale țării: Muntenia (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție. Rețelele electrice operate de către Rețele Electrice România numără 289 de stații de transformare și peste 25.000 de posturi de transformare.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului "iresponsabil" cu Iranul, înainte de vizita sa de săptămâna viitoare......
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
Vicepreşedintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ...
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că o propunere pentru şefia SRI ar fi avut şanse să întrunească ...