PPC Renewables România a inaugurat o nouă cameră de comandă, cu capacitate de gestiune adaptată portofoliului regenerabil în creștere

PPC Renewables România, parte a Grupului PPC, a inaugurat o nouă cameră de comandă, capabilă să optimizeze producția portofoliului majorat de parcuri eoliene și fotovoltaice al companiei, precum și să ducă la îndeplinire în timp real ordinele de dispecer primite de la operatorul de sistem de energie electrică, arată un comunicat al companiei.
Mihai Nicuţ - mie, 29 ian. 2025, 13:39
PPC Renewables România a inaugurat o nouă cameră de comandă, cu capacitate de gestiune adaptată portofoliului regenerabil în creștere

Noua cameră de comandă este adaptată pentru a gestiona un volum mai mare de instalații, în condiții eficiente. Capacitatea instalată a unităților de producție de energie verde operate de PPC Renewables România s-a dublat față de momentul preluării operațiunilor Enel din România, ajungând la 1,3 GW. Astfel, compania a devenit cel mai mare producător de energie regenerabilă din România și continuă planul de a atinge un nivel de 2 GW până la finele anului 2026.

“Capabilitățile camerei de comandă au fost auditate, iar dispecerii PPC Renewables România au fost autorizați de către operatorul național de sistem de energie electrică. Astfel, unitățile de producție ale companiei vor putea răspunde rapid ordinelor primite de la dispeceratele energetice teritoriale sau de la cel central, îndeplinind obligațiile stabilite prin Codul de Rețea”, arată compania.

„Capacitatea instalată a parcurilor fotovoltaice și eoliene ale PPC Renewables România este în creștere, astfel că am deschis un nou centru de comandă, cu o capacitate de date mărită, care să poată asigura gestiunea eficientă a producției de energie electrică, având în vedere și distanțele relativ mari la care se află centralele. Contribuim astfel la dezvoltarea unui sector energetic sustenabil în România, sprijinind competitivitatea economică”, a declarat Adrian Dugulan, Director General al PPC Renewables România.

„Astăzi este o zi specială pentru Grupul PPC. Noul centru de comandă de ultimă generație pe care îl inaugurăm în România reprezintă un moment de referință pentru gestionarea celui mai mare portofoliu de energie regenerabilă din Europa de Sud-Est. Centrul de comandă reflectă angajamentul nostru față de infrastructura tehnologică modernă și este un factor cheie al unui program major de transformare a producției de energie regenerabilă, bazat pe cei trei piloni principali: digitalizare, decarbonizare și producție descentralizată”, a adăugat Angelos Kasimis, Director General Operațiuni RES, PPC Renewables.

Iată portofoliul actual al PPC Renewables din România:

 

Grupul PPC își extinde prezența în Europa de Sud-Est

Grupul PPC avansează  cu dezvoltarea capacităților RES, noi proiecte eoliene și fotovoltaice fiind constant adăugate la portofoliul existent al companiei, proiecte care deja au atins o capacitate instalată de aproximativ 5,5 GW. Dintre acestea, 1,3 GW se află în România.

Conform planului său strategic pe trei ani, Grupul PPC va dezvolta încă 6,3 GW în surse regenerabile în Grecia și în regiunea mai largă a Europei de Sud-Est, cu scopul de a crește capacitatea instalată de RES la 11,8 GW până în 2027. În prezent, mai mult de 60% din capacitățile regenerabile care urmează să fie adăugate sunt deja în construcție sau pregătite pentru construcție.

Planul strategic al Grupului PPC include intrarea pe noi piețe precum Italia, Bulgaria și Croația, țări vecine cu interconexiuni existente. Italia și Croația sunt în special piețe de importanță majoră datorită capacității lor de interconexiune și potențialului semnificativ în sectorul energiei regenerabile. Cele două noi parcuri fotovoltaice adăugate recent în Italia fac parte din acest plan.

Principala divizie responsabilă cu dezvoltarea portofoliului RES al Grupului PPC este PPC Renewables, subsidiară deținută integral. PPC Renewables investește în puterea naturii prin generarea de energie regenerabilă și stocarea acesteia.

Public Power Corporation S.A. (PPC) este principala companie de utilități din sectorul energetic din Europa de Sud-Est, cu activități în generarea, distribuția, operarea rețelelor și vânzarea de produse și servicii energetice avansate în Grecia, România și Macedonia de Nord. PPC are o capacitate instalată totală de 11,5 GW, constând din termocentrale, surse hidro și regenerabile cu o producție totală anuală de peste 21 TWh. În România, PPC Renewables, parte a Grupului PPC, este lider în energia regenerabilă, cu o capacitate instalată în prezent de peste 1,3 GW și continuă să își întărească portofoliul prin proiecte de mare anvergură, fiind cel mare jucător pe piața de energie regenerabilă din România.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...