Prăbuşire în cel mai mare oraş din lume – „Crah”. Bursa a pierdut 40% din valoare de la începutul lui 2026, scăderi masive în ultimele şedinţe

Indicele principal al bursei din Jakarta a scăzut luni cu peste 5%, după o prăbușire de 11,6% în ședința de vineri, relatează Reuters citată de MEDIAFAX. Acțiunile indoneziene au pierdut peste 40% din valoare de la începutul anului, înregistrând cea mai slabă performanță dintre marile piețe bursiere.
AGERPRES - lun, 19 oct. 2026, 10:38
Prăbuşire în cel mai mare oraş din lume -

„Anunțul MSCI a fost neașteptat pentru noi și a provocat panică pe piață”, a transmis Bursa de Valori din Indonezia. Pentru a limita vânzările, operatorul bursier  din Jakarta a redus luni la 7% pragul maxim permis pentru scăderea zilnică a unei acțiuni, scrie MEDIAFAX care citează Reuters.

De ce riscă Indonezia să fie exclusă din indicii bursieri internaționali

MSCI analizează posibilitatea retrogradării Indoneziei din categoria piețelor emergente în cea a piețelor independente, denumite „standalone”. Această categorie include piețe precum Liban și Zimbabwe, care nu beneficiază de aceeași expunere în portofoliile internaționale de investiții.

Decizia ar putea limita accesul companiilor indoneziene la capitalul străin, deoarece numeroase fonduri de investiții își construiesc portofoliile în funcție de indicii MSCI. Avertismentul vine pe fondul preocupărilor privind transparența acționariatului și posibile manipulări ale tranzacțiilor bursiere, scrie MEDIAFAX.

MSCI semnalase aceste probleme încă din ianuarie, când amenințase cu retrogradarea Indoneziei la statutul de piață de frontieră. Vineri, furnizorul de indici a transmis că progresele în remedierea problemelor sunt insuficiente și că o asemenea retrogradare nu ar reflecta gravitatea situației.

Investitorii ar putea retrage încă 5,6 miliarde de dolari

Potrivit estimărilor Goldman Sachs, eliminarea completă a Indoneziei din indicii MSCI ar putea determina ieșiri automate de capital de aproximativ 5,6 miliarde de dolari din fondurile care urmăresc acești indici, scrie MEDIAFAX

Alte fonduri administrate activ, care folosesc indicii MSCI drept reper, dețin investiții de peste 8 miliarde de dolari în active indoneziene. Eventualele vânzări ale acestora ar depinde însă de deciziile administratorilor.

Investitorii străini au vândut deja, net, acțiuni indoneziene în valoare de 4,88 miliarde de dolari de la începutul anului. Dacă tendința continuă, 2026 ar putea deveni anul cu cele mai mari retrageri de capital străin de pe piața bursieră indoneziană din cel puțin ultimii 16 ani. Citeşte mai departe pe MEDIAFAX.

Te-ar mai putea interesa și
CEC Bank reduce cu 4 puncte procentuale marja la overdraft pentru serviciile deschise în următoarele 6 luni. Dobânzi promoționale IRCC + 3,50%
CEC Bank reduce cu 4 puncte procentuale marja la overdraft pentru serviciile deschise în următoarele 6 luni. Dobânzi promoționale ...
Clienții CEC Bank pot beneficia, în perioada 15 octombrie 2026 – 15 aprilie 2027, de dobânzi promoționale la facilitățile de descoperit de cont (overdraft), cu o marjă redusă cu 4 puncte......
Ce planuri au nemții de la Rheinmetall după ce vor intra în șantinerul naval Mangalia, câștigat la liciație. Primul anunț oficial
Ce planuri au nemții de la Rheinmetall după ce vor intra în șantinerul naval Mangalia, câștigat la liciație. Primul ...
Grupul german Rheinmetall a emis, pentru prima dată de la anunțul licitației de vânzare a șantierului naval 2 Mai Mangalia, ...
Putin propune un summit cu Trump şi Xi pentru a discuta despre un acord pentru Ucraina (presă)
Putin propune un summit cu Trump şi Xi pentru a discuta despre un acord pentru Ucraina (presă)
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus organizarea unui summit luna viitoare cu omologii săi american Donald Trump şi ...
SUA îndeamnă Ucraina şi Rusia să se concentreze pe încheierea războiului
SUA îndeamnă Ucraina şi Rusia să se concentreze pe încheierea războiului
Secretarul de stat american Marco Rubio a afirmat luni că nu a existat "niciun fel de pauză" în partajarea informaţiilor ...