Prahova: Staţia de monitorizare a aerului din zona Petrotel Lukoil, nefuncţională de mai multe luni

Economica.net
11 11. 2015
b208182456855b5680dad1bcd630c63f_xl_69210200

Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Prahova, Daniel Avram, a afirmat, miercuri, în cadrul unei declaraţii de presă, că două dintre cele patru staţii de monitorizare a calităţii aerului situate pe raza municipiului Ploieşti sunt nefuncţionale din vara acestui an, una dintre ele fiind amplasată în cartierul Mihai Bravu, unde se află şi rafinăria Petrotel Lukoil, unul dintre agenţii consideraţi mari poluatori.

‘La nivelul municipiului Ploieşti şi în zona metropolitană sunt şase staţii automate de monitorizare care sunt în custodia Agenţiei pentru Protecţia Mediului, dar proprietar este Ministerul Mediului. Pe raza municipiului Ploieşti avem patru staţii, din care două nu funcţionează pe motiv de defecţiune a aerului condiţionat. O staţie automată nu poate funcţiona nici iarna fără aer condiţionat pentru că aparatura se încinge şi mai poate funcţiona’, a explicat Daniel Avram.

Potrivit acestuia, cele două staţii, dintre care una amplasată în cartierul Mihai Bravu şi o alta în apropierea sediului APM Prahova, sunt nefuncţionale din vara acestui an, iar până în prezent au fost făcute demersuri pentru remedierea situaţiei.

‘Nu funcţionează cam din luna iulie-august, după câte ştiu eu. (…) Suntem ordonator terţiar de credite. Avem o groază de solicitări la Agenţia Naţională de Mediu. (…) Există o firmă acreditată de Ministerul Mediului la nivel naţional. (…) Abia în septembrie s-a făcut un contract cu această firmă Orion pentru a ridica echipamentele şi a le repara. (…) Acum o săptămână au venit la staţia Mihai Bravu şi au ridicat echipamentele şi firma Orion ar fi promis că săptămâna viitoare ne aduce un aparat de aer condiţionat să poată pune în funcţiune staţia industrială de la Mihai Bravu care e cea mai problematică, e cea care ne creează cele mai mari probleme’, a declarat directorul APM Prahova.

Între timp, autorităţile nu pot monitoriza calitatea aerului în zona Mihai Bravu, în condiţiile în care nici laboratorul mobil de măsurare a calităţii aerului nu este funcţional din 2012.

‘La nivelul agenţiei am primit în 2008 un auto-laborator mobil, (…) care a funcţionat până în 2012. Din 2012, acest auto-laborator este în conservare în garajul instituţiei. Nu mai putem face cu el niciun fel de analize pentru că nu funcţionează aparatura de pe el. S-au făcut demersuri, s-a solicitat, avem promisiuni, acum în funcţie de fonduri şi rectificarea bugetară. Pentru acest laborator, expertiza făcută de o firmă acreditată (arată că- n.r.) este vorba de vreo 21.000 de euro’, a precizat sursa citată.