Președintele Comisiei de Mediu din PE: Cianura dăunează sănătății și mediului

Președintele Comisiei de Mediu din Parlamentul European, Jo Leinen, a afirmat vineri la București că proiectul minier cu cianuri nu este singura soluție pentru Roșia Montană și că e nevoie de strategii alternative de dezvoltare pentru regiune, potrivit Greenpeace.
Economica.net - lun, 31 oct. 2011, 08:38
Declarațiile au fost susținute în cadrul dezbaterii „Adevăruri despre Roșia Montană”, organizată de Delegația europarlamentară PSD, la care au participat atât reprezentanți ai comunității științifice cât și ai societății civile, printre care și membri ai Greenpeace România.

Roșia Montană este un subiect care preocupă nu numai românii, ci și Europa. Cianurile sunt substanțe toxice, care dăunează sănătății și mediului. În ultimii 25 de ani, aceste cianuri au provocat catastrofe în multe țări, iar efectele sunt durabile în timp”, a subliniat europarlamentarul, care a amintit că legislativul european a adoptat, cu sprijinul a 78% dintre membrii săi, o rezoluție pentru interzicerea cianurilor in minerit.

Greenpeace România se opune exploatării miniere de la Roșia Montană, derulând o campanie împotriva acestui proiect. Organizația are, în prezent, cinci procese deschise în cadrul campaniei Roșia Montană, pe lângă acțiunile de protest pașnic derulate de-a lungul timpului pentru a atrage atenția asupra acestei probleme grave.

Te-ar mai putea interesa și
 Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă
 Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă
Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă, a declarat duminică premierul Giorgia Meloni, subliniindu-şi......
Debitul Dunării crește, dar este tot mic
Debitul Dunării crește, dar este tot mic
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar în jurul valorii de 1.550 mc/s în primele ...
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,89 miliarde de lei la capitalizare (-1,29%), ...
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Constructorul auto suedez Volvo Cars a anunţat duminică numirea lui Klaus Zellmer în postul de preşedinte director general, ...