Preaviz de grevă al funcţionarilor UE pentru 5 februarie

Sindicatele funcţionarilor Consiliului European au depus un preaviz de grevă pentru data de 5 februarie, cu două zile înaintea summitului consacrat cadrului financiar multianual al Uniunii Europene pentru 2014-2020, informează AFP.
Economica.net - mar, 29 ian. 2013, 20:55
Preaviz de grevă al funcţionarilor UE pentru 5 februarie

Sindicatele protestează faţă de intenţia mai multor lideri europeni de a realiza economii de până la 15 miliarde de euro din fondurile de funcţionare a instituţiilor europene.

Cele trei organizaţii sindicale au depus şi un al doilea preaviz de grevă, pentru perioada 11 februarie – 3 martie.

În ultima sa propunere de compromis, respinsă la summitul UE din noiembrie, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a prevăzut reducerea de la 63,1 la 62,6 miliarde a cheltuielilor – salarii, pensii, întreţinere – cu funcţionarea instituţiilor europene.

Premierul britanic David Cameron a respins propunerea, cerând reduceri suplimentare la acest capitol.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Bodescu, locul unde a fost votată Unirea Basarabiei cu România, a fost redeschisă după o renovare de doi ani
Casa Bodescu, locul unde a fost votată Unirea Basarabiei cu România, a fost redeschisă după o renovare de doi ani
Casa Bodescu din municipiul Bălţi, clădire în care a fost votată Unirea Basarabiei cu România, în 1918, şi-a redeschis porţile după doi ani de lucrări de restaurare. Edificiul, care a......
Din nou avarie în sistemul energetic: o centrală pe cărbune s-a oprit, s-a spart iar cazanul. A treia avarie de acest fel în doar o lună
Din nou avarie în sistemul energetic: o centrală pe cărbune s-a oprit, s-a spart iar cazanul. A treia avarie de acest ...
Grupul 5 de la Turceni, singurul care mai este operațional de fapt la centrala pe cărbune a Complexului Energetic Oltenia, ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Cele mai vândute titluri au fost cele ale Băncii Transilvania
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Cele mai vândute titluri au fost cele ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă de tranzacţionare din această săptămână, ...
România are din nou energie nucleară. Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă a fost repusă în operare și va ajunge la puterea normală mâine seară
România are din nou energie nucleară. Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă a fost repusă în operare și va ajunge ...
Unitatea 1 a centralei nucleare Cernavodă a fost resincronizată cu sistemul energetic national, cu câteva ore întârziere ...