Prefectul Bucureștiului va ataca în instanță dispoziția de demolare a gardurilor din Piața Unirii emisă de Nicușor Dan

Prefectul Bucureştiului, Mugur-Mihai Toader, a anunţat luni seara că va ataca în instanţă dispoziţia de demolare emisă de primarul general, Nicuşor Dan, pentru îndepărtarea gardurilor din Piaţa Unirii, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 14 oct. 2024, 21:39
Prefectul Bucureștiului va ataca în instanță dispoziția de demolare a gardurilor din Piața Unirii emisă de Nicușor Dan

„Eu totuşi consider că s-a ajuns deja mult prea departe cu aceste acţiuni. Suntem în anul 2024. Nu mai putem să băgăm buldozerele şi, mai ales, un conflict între administraţii locale… Sunt şi eu în administraţie de peste 20 de ani şi nu am întâlnit aşa ceva. (…) În situaţia de faţă, mai mult ca sigur, instanţa se va pronunţa. În momentul de faţă, dispoziţia o voi ataca în seara aceasta – dispoziţia primarului general de demolare. Şi circul acesta făcut cu buldozere, excavatoare, poliţii locale care se ceartă cu poliţii locale…”, a afirmat prefectul Capitalei, într-o declaraţie acordată presei, în Piaţa Unirii.

El a susţinut că dispoziţia emisă de către Nicuşor Dan a fost „dată pe picior” şi a subliniat că Primăria Sectorului 4 lucrează în baza unei autorizaţii de construcţie emise de Primăria Sectorului 3.

„Este suficient, atâta timp cât terenul este cadastrat şi intabulat de Guvernul României, prin Ministerul Mediului, în administrarea Apelor Române. (…) Până în momentul de faţă, eu nu am văzut niciun document în acest sens (conform căruia terenul ar fi administrat de PMB – n.r.) O hotărâre de Consiliu General probabil nu a fost dusă la final, să fie intabulat terenul”, a declarat prefectul Capitalei.

Mugur-Mihai Toader a opinat că, potrivit documentelor, dreptatea s-ar afla de partea primăriilor de sector.

„În acest moment, conform documentelor, (au dreptate – n.r.) Sectorul 4 şi Sectorul 3. (…) Conform documentelor de care am cunoştinţă acum, pe documentele care există acum, înclin către Primăria Sectorului 4. Dar în momentul de faţă mă duc la birou şi atac dispoziţia pentru că dispoziţia este nelegală. (…) Nu este comunicată, nu sunt puşi în întârziere. Există o autorizaţie de construcţie pentru această lucrare, iar jurisprudenţa din România… au fost foarte multe situaţii de genul acesta, iar dacă există o autorizaţie de construcţie, numai în măsura în care autorizaţia de construcţie este emisă în mod nelegal, atunci se poate desfiinţa”, a spus acesta.

Totodată, el a precizat că Poliţia Naţională şi Jandarmeria se află în Piaţa Unirii pentru a asigura ordinea, dar nu au atribuţii să verifice legalitatea documentelor de urbanism.

Potrivit prefectului, un poliţist local a fost „accidentat uşor”, dar este în afara oricărui pericol.

„A fost un gard care l-a accidentat uşor pe un coleg de la Poliţia Locală”, a spus el.

Nicuşor Dan a anunţat luni seara că a emis o dispoziţie de primar general, în baza căreia Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti împreună cu angajaţii ALPAB şi ai Administraţiei Străzilor să desfiinţeze construcţiile ilegale amplasate pe terenul administrat de PMB.

Primarul general, alături de reprezentanţi ai Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti, ai ALPAB şi ai Administraţiei Străzilor, s-a deplasat în Piaţa Unirii, în vederea îndepărtării gardurilor amplasate pentru lucrările de refacere a planşeului.

La faţa locului au fost aduse şi buldoexcavatoare pentru îndepărtarea gardurilor care împrejmuiesc organizarea de şantier, însă reprezentanţii Poliţiei Sectorului 4 s-au aşezat în faţa vehiculelor.

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a reiterat, într-o comunicare transmisă presei, că există un litigiu civil şi că doar instanţa de judecată este competentă a soluţiona situaţia.

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul olandez de magazine ieftine Action intră în cinci oraşe și face anagajări. Ce salarii oferă
Lanțul olandez de magazine ieftine Action intră în cinci oraşe și face anagajări. Ce salarii oferă
Retailerul olandez de produse nealimentare Action care are mereu "1.500 de produse sub 5 lei" intră în Zărneşti, în Odorheiu Secuiesc, Suceava, Sighetu Marmaţiei, Târgovişte. Iată grilele......
Semne bune de la producătorii români de mâncare. Fox a avut o rată a profitului record în 2025
Semne bune de la producătorii români de mâncare. Fox a avut o rată a profitului record în 2025
Fox Com Serv, compania familiei de antreprenori Vulpe care înglobează producția, distribuţia şi vânzarea de mezeluri ...
OPEC+ creşte producţia de petrol, dar avertizează asupra costului şi duratei reconstrucţiei infrastructurilor distruse de război
OPEC+ creşte producţia de petrol, dar avertizează asupra costului şi duratei reconstrucţiei infrastructurilor distruse ...
Arabia Saudită, Rusia şi alţi şase membri ai OPEC+ au decis duminică să crească din nou cotele de producţie de petrol, ...
Trump confirmă că le-a trimis arme protestatarilor în Iran
Trump confirmă că le-a trimis arme protestatarilor în Iran
Statele Unite le-au trimis arme protestatarilor în timpul manifestaţiilor antiguvernamentale care au avut loc în Iran ...