Pregătiri pentru o iarnă grea – Cum stă România la rezervele de gaze pentru sezonul 2026-2027. Anunţ de la Guvern

09 11. 2026
romgaz 4567876543

Depozite gaze – „Ministerul Energiei şi-a propus ca un prim punct, şi cel mai important, să trecem această iarnă cu bine. Considerăm că este prioritatea zero pe care o avem şi tocmai de aceea, încă din primele zile de mandat, am supus hotărârii Guvernului programul pentru această iarnă şi, în acelaşi timp, am considerat necesară prelungirea stării de alertă, ţinând seama de elementele cu care ne confruntăm în perioada aceasta. (…) Am realizat şi realizăm continuu analize asupra stocurilor (rezerve de gaze n.r.) şi discutăm modalităţi ca aceste stocuri să fie crescute, respectiv rezervele să fie menţinute. Există diverse activităţi concrete care s-au întâmplat, se întâmplă şi în momentul de faţă. Cel mai bine stăm anul acesta în ceea ce priveşte stocarea gazelor naturale, cel mai bine raportat la multe alte ţări din Europa şi la media europeană. Suntem top cinci ţări europene ca şi nivel de înmagazinare gaze naturale, cu o medie a înmagazinărilor pe diversele structuri în România peste ceea ce există la nivel european”, a explicat Chisăliţă, la conferinţa organizată de Focus Energetic.

El a subliniat că va conta foarte mult şi modul în care companiile din sector îşi drămuiesc extragerea acestor gaze naturale de aşa natură încât aceste cantităţi să fie la un nivel suficient, în special în partea a doua a iernii, atunci când, de obicei, există acele pusee de perioade negative şi când aportul depozitelor de înmagazinare este unul foarte important, scrie Agerpres.

Ministrul a mai afirmat că a avut discuţii concrete cu reprezentanţii companiilor din sector, pentru a preveni situaţii cu care aceştia s-au confruntat sau, dacă apar episoade de ger, de viscol puternic, episoade care pot să afecteze instalaţiile energetice, să se găsească modalităţi de intervenţie pentru ca acestea să poată să fie repuse în funcţiune cât mai repede.

De asemenea, împreună cu Dispeceratul Energetic Naţional a fost demarat un program de supervizare a tuturor proiectelor care se apropie de a fi puse în funcţiune, astfel încât graficul de lucrări să fie respectat şi, în acelaşi timp, şi să se urgenteze, acolo unde se poate, punerea în funcţiune pentru a creşte capacitatea de producţie a energiei electrice în perioada următoare.

Dumitru Chisăliţă a a reamintit că un subiect foarte important pe agenda publică au fost oprirea şi, respectiv, repornirea unităţilor de la Cernavodă. S-a reuşit repornirea unităţii numărul unu, iar în prezent se fac demersurile necesare pentru pornirea şi a Unităţii 2 de la Cernavodă.

„Sunt elemente importante care au lipsit din zona balanţei energetice naţionale în ultimele trei luni, iar în momentul în care acestea vor reintra în capacitatea normală de producţie şi de funcţionare, un element important în ceea ce priveşte creşterea securităţii energetice din România se va realiza pe această cale”, a punctat şeful de la Energie.

În acelaşi timp, a adăugat el, se întreprind demersuri la nivelul Uniunii Europene pentru a putea să continuăm să folosim o parte din echipamentele care folosesc cărbune iar riscul de insecuritate energetică naţională să se diminueze foarte mult, scrie Agerpres.

„Încerc, în acelaşi timp, să monitorizez într-un mod foarte, foarte strict tot ceea ce se întâmplă, de aşa natură încât, pe cât posibil, să să eliminăm orice situaţie neprevăzută”, a punctat Chisăliţă.

Publicaţia Focus Energetic, în parteneriat cu Comisia de industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, organizează luni a 14-a conferinţă din ciclul celor dedicate pregătirilor de iarnă, având ca temă „Provocările iernii 2026 – 2027 pentru sistemul energetic naţional”.