Premieră a ultimului deceniu, cel puţin: România a fost importator net de electricitate, în mijlocul verii

În luna iulie a anului 2019, România a fost importator net de energie electrică, situație care nu a mai fost întâlnită niciodată în această lună din mijlocul verii, cel puțin în ultimul deceniu, așa cum puteți vedea mai jos.
Mihai Nicuţ - mie, 02 oct. 2019, 18:31
Premieră a ultimului deceniu, cel puţin: România a fost importator net de electricitate, în mijlocul verii

Importul net de energie electrică din iulie 2019 a fost de 187 GWh, în condiițiile unui consum net de 4,71 GWh și al unei producții interne de doar 4,54 TWh, potrivit datelor publicate recent de Transelectria. Ca o caracteristică a acestei luni, principala diferență față de anul trecut a fost o scădere accentuată a producției de energie hidro, pe fondul unui aport aproape identic al centralelor pe lignit și a unui mic plus al regenerabilelor. Trebuie menționată și reluarea la capacitate crescută a generării de energie pe gaz, cel mai probabil de către centrala pe gaze a Petrom, care a avut condiții mai bune de piață față de lunile anterioare (gazul a avut o pondere neglijabilă în producția de energie), fără de care probabil soldul importului era și mai mare.

Iată cine a asigurat energia electrică în luna iulie a anului 2019

Nuclear: 910 GWh, în iulie 2018 au fost 919 GWh

Hidro: 1.408 GWh față  de 2.103 GWh în iulie 2018. Se remarcă aportul mult mai redus al centralelor pe firul apei (Porțile de Fier), de doar 733 GWh, față de 1.173 GWh în iulie anul trecut. Hidrocentralele de pe râurile interioare au produs de asemenea mai puțin, 675 GWh față de 930.

Termo: în total 1.681 GWh față de 1.926 în 2018. Producția centralelor pe lignit a fost aproape identică (1.031 GWh față de 1.047 în iulie 2018), huila a ajuns neglijabilă (37 GWh față de cele 57 din iulie 2018), iar centralele pe gaz au generat ceva mai mult ( 335 GWh față de 281 GWh), în timp ce grupurile termo pe hidrocarburi au generat mai puțin (278 GWh față de 306)

Regenerabile: în total 545 GWh în iulie 2019, față de 425 în iulie 2019. Turbinele eoliene au produs 304 GWh (cu o treime mai mult față de cei 203 anul trecut) iar panourile fotovoltaice 209GWh (ceva mai mult decât cei 198 anul trecut), iar centralele pe biomasă rămân neglijabile la nivelul țării, chiar dacă această sursă crește în mixul de generare: 32 GWh față de 24, în iulie 2018.

După cum veți vedea mai jos, faptul că România a fost importator net de energie electrică în luna iulie este o premieră în ultimul deceniu cel puțin, dat fiind că doar ultimii 11 ani sunt disponibili pe site-ul Transelectrica. Iar oamenii din sistem spun că ar putea fi o premieră chiar a întegii perioade scurse de la Revoluție încoace. Situația este evident generată, pe lângă influențele meteo, de aceeași cauză care a devenit caracteristica sistemului nostru electroenergetic: România nu mai are capacități disponibile suficiente pentru a-și asigura consumul propriu de energie electrică.

Iată cifrele din trecut:

Iulie 2018: export de 431 GWh, consum de 4,65 TWh

Iulie 2017: export de 69 GWh, consum de 4,59 TWh

Iulie 2016: export de 764 GWh, consum de 4,53 TWh

Iulie 2015: export de 498 GWh, consum de 4,63 TWh

Iulie 2014: export de 680 GWh, consum de 4,31 TWh

Iulie 2013: export de 138 GWh, consum de 4,18 TWh

Iulie 2012: export de 64 GWh, consum de 4,56 TWh

Iulie 2011: export de 11 GWh, consum de 4,34 TWh

Iulie 2010: export de 375 GWh, consum de 4,22 TWh

Iulie 2009: export de 160 GWh, consum de 4,11 TWh

Iulie 2008: export de 367 GWh, consum de 4,52 TWh

Te-ar mai putea interesa și
Modelul electric Dacia Spring, deja disponibil pentru revânzare pe site-urile de profil
Modelul electric Dacia Spring, deja disponibil pentru revânzare pe site-urile de profil
Pe site-urile de comerț online au apărut deja, la doar câteva zile după debutul livrărilor, primele anunțuri cu modele Dacia Spring de vânzare....
Ungaria vrea ca UE să sprijine financiar țările din Africa de Nord și Orientul Mijlociu pentru ca acestea să stopeze fluxul migrator
Ungaria vrea ca UE să sprijine financiar țările din Africa de Nord și Orientul Mijlociu pentru ca acestea să stopeze ...
Uniunea Europeană trebuie să lanseze un program financiar şi tehnic de anvergură pentru a ajuta ţările din Africa de ...
Marile companii farmaceutice au început să dezvolte vaccinuri care să țintească varianta Omicron a SARS-CoV-2. Serurile ar putea fi gata în câteva luni
Marile companii farmaceutice au început să dezvolte vaccinuri care să țintească varianta Omicron a SARS-CoV-2. Serurile ...
Companiile Pfizer-BioNTech, Moderna şi Johnson & Johnson au început să lucreze la vaccinuri anti-COVID-19 care ţintesc ...
Comisia Europeană a publicat un ghid online cu toate ofertele de finanțare din UE pentru sectorul cultural
Comisia Europeană a publicat un ghid online cu toate ofertele de finanțare din UE pentru sectorul cultural
Comisia Europeană (CE) a lansat, luni, un nou ghid interactiv care cartografiază toate oportunităţile de finanţare disponibile ...