Premieră: Consiliul Concurenţei investighează un posibil cartel pe piaţa forţei de muncă din industria auto. Renault Technologie Roumanie şi încă şase companii şi-ar fi împărţit angajaţii pentru a ţine salariile mici

Consiliul Concurenţei a declanşat, în premieră, o investigaţie pe piaţa forţei de muncă în industria auto. Investigaţia vizează un posibil comportament anticoncurenţial al companiilor Renault Technologie Roumanie, Alten Si-Techno Romania, Akka Romserv, Bertrandt Engineering Technologies Romania, Expleo Romania, Fev Ece Automotive şi Segula Technologies Romania, pe piaţa forţei de muncă specializate. Consiliul Concurenţei are indicii că unele companii concurente şi-ar fi împărţit piaţa forţei de muncă specializate, calificate în domeniul activităților de inginerie automotive, ca să ţină salariile mici în mod artificial.
Cristina Şomănescu - lun, 31 ian. 2022, 12:28
Premieră: Consiliul Concurenţei investighează un posibil cartel pe piaţa forţei de muncă din industria auto. Renault Technologie Roumanie şi încă şase companii şi-ar fi împărţit angajaţii pentru a ţine salariile mici

Practicile, numite „no-poach”, prin care companiile se înțeleg să nu contacteze, recruteze şi/sau angajeze persoane care lucrează şi/sau care au lucrat la vreuna dintre firmele implicate, elimină concurența reală între companii pentru atragerea angajaților, creând bariere artificiale pe piață, scăzând mobilitatea forței de muncă, chiar ținând-o captivă. Practic, aceste acorduri au drept consecință menținerea nivelului salariilor pentru respectivele specializări la un nivel artificial, inferior celui real.

Forța de muncă reprezintă o componentă esențială pentru desfășurarea unei activități economice pe piață, costurile cu aceasta reprezentând costuri fixe pentru angajatori. Prin acordurile de a nu concura pentru anumite categorii de angajaţi şi de a-şi împărţi angajaţii, companiile îşi coordonează achiziţia de forţă de muncă cu scopul de a creşte puterea de cumpărare şi de a reduce astfel costurile cu forţa de muncă.

În acest context, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile şi punctele de lucru ale companiilor investigate.

Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii concurenţei.

Documentele ridicate se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice. Inspecţiile inopinate au fost autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor destinate clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate.

Compania Segula Technologies Romania SRL a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de circa 441.494 lei pentru refuzul de a se supune unei inspecţii desfăşurate de autoritatea de concurență, respectiv nu a permis accesul inspectorilor de concurenţă care au vrut să cerceteze contul de e-mail al administratorului unic al firmei.

Dacă în cadrul investigației Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă în cadrul programului de clemenţă pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.

Investigația a fost declanșată și ca urmare a informațiilor primite pe Platforma Avertizorilor de Concurență.

Oamenii afectaţi în mod direct de posibila înţelegere investigată de Consiliul Concurenţei, despre care Economica.net a scris mai sus, se pot adresa autorității de concurență, la adresa: [email protected].

Activitatea de recrutare de forţă de muncă reprezintă un parametru concurenţial între părţile implicate, fiind aplicabile aceleaşi reguli privind concurenţa ca atunci când întreprinderile comercializează bunuri sau prestează diverse servicii.

În ultimii ani, autoritățile naționale de concurență europene precum cele din Lituania, Ungaria, Polonia sau Portugalia au început să investigheze și să sancționeze acorduri de tipul „no-poach” și de fixare a salariilor.

Această tendință a autorităților de concurență reflectă o atenție sporită acordată acordurilor anticoncurențiale pe piețele de forță de muncă, aspect subliniat și de Comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager, care a anunțat recent că acțiunile Comisiei Europene se vor concentra pe astfel de practici din sectorul resurselor umane.

Te-ar mai putea interesa și
Sector 5: Platforma online de depunere a cererilor pentru locurile de parcare pe 2026 va fi disponibilă de joi dimineaţa
Sector 5: Platforma online de depunere a cererilor pentru locurile de parcare pe 2026 va fi disponibilă de joi dimineaţa
Platforma parcari.sector5.ro va fi disponibilă, de joi dimineaţa, pentru depunerea solicitărilor pentru locurile de parcare aferente anului 2026, actualizarea datelor personale sau a......
UPDATE 2.  Donald Trump a decis: Intră în Iran!  Avertisment oficial al MAE pentru toți românii! Conflict în Iran. România intră în alertă. Ședință de urgență la Ministerul de Externe: Suntem pregătiți!
UPDATE 2. Donald Trump a decis: Intră în Iran! Avertisment oficial al MAE pentru toți românii! Conflict în Iran. România ...
După ce oficiali SUA au anunțat că retrag oameni din Orientul Mijlociu sugerând că situația din Iran ar putea escalada ...
Cifrele care te pun pe gânduri. Românii au trăit  cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Ce urmează?
Cifrele care te pun pe gânduri. Românii au trăit cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Ce urmează?
Libra Bank spune că în 2025 am avut cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Afirmațiile economiștilor șefi ai ...
Restructurare masivă în justiție. Instanțe reorganizate și  verificare prin audit independent a repartizării cauzelor
Restructurare masivă în justiție. Instanțe reorganizate și verificare prin audit independent a repartizării cauzelor
Cea de-a doua reuniune a Comitetului pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției a avut loc la Palatul ...