Premieră în piaţa de contabilitate din România

29 09. 2025
Teamwork process, Business team using a calculator to calculate
Teamwork process, Business team using a calculator to calculate the numbers of statistic business profits growth rate on documents graph data, desk in the office.

Deschiderea primei francize de contabilitate constituie o premieră pentru România.

”Noi am analizat piața contabilității de foarte mult timp și este una dintre cele mai fragmentate piețe din România. Sunt în jur de 13.000 de firme de contabilitate, care au cote de piață extrem de mici, 2-3 angajați, cifră de afaceri undeva la 100.000 – 200.000 – 300.000 euro. Atunci am zis că se simte nevoia de consolidare atât pe direcția de know-how, până la urmă îi învățăm cum să facă acest business de contabilitate, cât și pe direcția de tehnologie. Noi lansăm odată cu franciza de pe 15 iunie, inclusiv un soft bazat pe inteligență artificială, care să ușureze munca tuturor contabililor, în primul rând a celor francizați și apoi și a celorlalți”, a declarat pentru Termene.ro Marcel Vulpoi.

Fondatorul Vulpoi & Toader Management (VTM) a spus pentru Termene.ro că în foarte scurt timp va fi semnat și primul contract de franciză, fiind foarte posibil ca acesta să fie anunțat la momentul lansării francizei.

Citeşte ştirea integral în Termene.ro.