Premieră în România: Parcurile fotovoltaice au depășit termocentralele pe gaze și cărbune în termeni de putere instalată

După ultimele autorizații eliberate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), puterea instalată în parcuri fotovoltaice a depășit-o pe cea din centralele pe cărbune și din centralele pe gaze, conform ultimelor date ale Autorității
Mihai Nicuţ - lun, 18 aug. 2025, 11:44
Premieră în România: Parcurile fotovoltaice au depășit termocentralele pe gaze și cărbune în termeni de putere instalată

 

Datele ANRE în timp real referitoare la puterea instalată în sistemul energetic național pe tip de resursă arată că parcurile fotovoltaice au ajuns la o putere de 2.765 MW în România, așa cum puteți vedea în imaginea atașată. Cu acest nivel, solarul este, în termeni de putere instalată, a treia sursă de generare de energie electrică a țării, după eolian și centralele hidroelectrice.

Fotovoltaicul a depășit așadar, în termeni de putere instalată, centralele pe cărbune (2.762 MW putere instalată) și centralele pe gaze (2.744 MW putere instalată). Și, cu siguranță, cifra din dreptul solarului va crește, în condițiile în care sunt în proiect, în diverse faze (iar unele foarte avansate) alte sute bune de MW în parcuri fotovoltaice, fără să mai vorbim despre proiectele calificate la cele două licitații pe schema Contractelor pentru Diferență (CfD), care însumează aproape 2.000 MW.

Dacă am socoti și capacitatea instalată din micile centrale nedispecerizabile ale celor peste 200.000 de prosumatori, care este de 2.726 MW (date ANRE comunicate luna trecută) , ar rezulta așadar o capacitate totală în solar în România de peste 5.400 MW, ceea ce ar califica solarul (parcuri și prosumatori) drept a doua sursă de energie a țării în termeni de putere instalată, după centralele hidroelectrice.

Câtă energie s-a produs în România pe fiecare sursă

Datele referitoare la puterea instalată nu trebuie confundate cu producția efectivă, factorul de capacitate fiind mult mai mic în cazul solarului față de tehnologiile clasice de generare, din motive evidente.

În primul semestru al acestui an, potrivit datelor Transelectrica, parcurile eoliene și fotovoltaice (în total spre 5.900 MW putere instalată acum) și micile capacități pe biomasă au produs 4,6 TWh de energie electrică, adică aproape 19% din totalul la nivel național. Cam la fel ca cele două unități nucleare de la Cernavodă (4,7 TWh la 1.400 MW instalați). Hidrocentralele au produs 6,4 TWh (la aproape 6.700 MW putere instalată iar termocentralele au fost prima sursă de generare de energie a țării, cu 7,5 TWh la o putere instalată cumulată de 5.500 MW (cărbune și hidrocarburi).

Citește și:

Febra stocării energiei a cuprins România în 2025. Tot mai multe companii mari anunță investiții în baterii, stocarea e pe cale să devină un pilon al noului sistem energetic al țării

Citește și:

Producția de energie electrică a României a scăzut masiv în prima jumătate de an, importurile au crescut cu peste 50% – din fiecare 5 MWh consumați, 1 MWh a venit din rețelele vecine

Te-ar mai putea interesa și
Pepenii românești au ajuns în magazinele Lidl din Polonia și Croația. Exporturi duble față de anul trecut
Pepenii românești au ajuns în magazinele Lidl din Polonia și Croația. Exporturi duble față de anul trecut
Producătorii români de pepeni au livrat până la finele lunii iulie peste 2.800 de tone în magazinele Lidl din afara țării. Cantitatea este dublă față de anul trecut. Retailerul are pe......
Acces gratuit la un festival Nibiru pentru care s-au vândut bilete de intrare. Ce spun organizatorii
Acces gratuit la un festival Nibiru pentru care s-au vândut bilete de intrare. Ce spun organizatorii
Live Events Operations, compania care organizează evenimentele din cadrul stațiunii Nibiru, proiect lansat pe 29 iunie ...
Prăbuşire pentru piaţa auto „tradiţională” din România – Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 28% în iulie. Vânzările  de maşini electrice şi plug-in hybrid au crescut puternic (date APIA)
Prăbuşire pentru piaţa auto „tradiţională” din România – Înmatriculările de autoturisme noi au ...
Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 28,2% în luna iulie 2026 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ...
Câţi bani din subvenţii au primit partidele politice de la bugetul de stat în luna august – date AEP
Câţi bani din subvenţii au primit partidele politice de la bugetul de stat în luna august – date AEP
Partidul Social Democrat (PSD) a primit, în luna august, subvenţii de la bugetul de stat de 5,1 milioane de lei, fiind ...